Roger Zelazny - The Courts of Chaos

După ce au recuperat Giuvaierul Judecății de la Brand într-un duel în Tir‑na Nog’th, Ganelon își dezvăluie adevărata identitate: Oberon, tatăl de mult dispărut al prinților din Amber, care manipulase evenimentele din umbră încercând să-și evalueze potențialii moștenitori. Odată revenit la conducere împarte o serie de ordine criptice și dispare din nou, spre frustrarea tuturor. În schimb reintră în scenă Dara, însoțită de fiul lui Random, Martin, pretinzând că și ea făcea parte din planurile lui Oberon și că are noi ordine din partea lui. Neîncrederea lui Corwin duce la o scenă de duel extrem de asemănătoare cu finalul cărții a treia, aducând un nou grad de ambiguitate în așa-zisa realitate a Amber-ului: dacă aici Tir‑na Nog’th e doar o umbră trecătoare în nopțile cu Lună Plină, repetarea evenimentelor de acolo în Amber poate da de înțeles că altundeva însăși Amber e doar o fantomă greu de atins… Lucrurile se clarifică odată ce frații îl vizitează pe Oberon în peștera lui Dworkin, și ordinele Darei sunt confirmate. Majoritatea armatei va ataca preventiv Curțile Haosului pe Drumul Întunecat ca diversiune, în timp ce Oberon va încerca să refacă Pattern‑ul. Lui Corwin îi revine sarcina grea de a bate lungul drum prin Umbre către Haos ducând Giuvaierul Judecății, pentru ca familia să fie protejată de distorsiunea ce se va propaga în toate direcțiile odată ce munca lui Oberon va fi terminată.

Ultima parte a seriei Amber are o atmosferă aparte. E greu să vorbești de curgerea timpului ca până acum, căci mai bine de jumătate din roman se desfășoară în treceri abrupte între Umbre pe drumul spre Haos, unde timpul nu mai funcționează așa cum ne așteptăm. Nici spațiul nu se comportă normal acolo la capătul realității, cu un cer pe care e în același timp noapte și zi și distanțe amăgitoare, ca într‑o lume supusă unor forțe gravitaționale haotice. Ca o replică la primul roman, călătoria lui Corwin ne duce prin numeroase locuri din ce în ce mai stranii, dar cu destule puncte de reper, câteva mai în glumă, ca atunci când Corwin dă peste un sat miniatural amintind de Liliput, dar majoritatea grave și legate într‑un fel sau altul de miturile eshatologice. La jumătatea drumului în Amber și Haos crește copacul vorbitor Ygg – arborele‑lumii din mitologia nordică se numea Yggdrasil – plantat acolo de Oberon la crearea lumii; undeva pe drum un călător singuratic îl întreabă pe Corwin dacă el e Arhanghelul din Cartea Sfântă în urma căruia sosește furtuna care sfârșește lumea – o aluzie transparentă la Biblie. Însuși sacrificiul lui Oberon pentru refacerea ordinii e o temă mitologică foarte răspândită, la fel de veche ca piramidele și mitului lui Osiris.

Întreaga călătorie, mereu cu un pas înaintea furtunii, e încercarea finală pentru Corwin, și, ca Iisus în deșert, este abordat și ispitit de numeroase forțe, încercând să‑l facă să‑și abandoneze misiunea. O pasăre îl însoțește o vreme și dezbate cu el sensul vieții, aducând argumente de inspirație budistă împotriva dorințelor și acțiunii ca piedici în calea către Absolut. Corwin le opune propriul existențialism pe care‑l trăiește de cinci romane. O fată îl invită să‑și petreacă ultimele ore în compania ei, uitând de călătoria grea pe care poate nici n‑o va putea duce la bun sfârșit. Și nu în ultimul rând Brand apare de câteva ori, întâi cu oferte de a împărți puterea, apoi cu amenințări și atacuri. Pământul rămâne în această carte doar o amintire încărcată de nostalgie despre Parisul la începutul secolului XX.

You see, we are hatched and we drift on the surface of events. Sometimes, we feel that we actually influence things, and this gives rise to striving. This is a big mistake, because it creates desires and builds up a false ego when just being should be enough. That leads to more desires and more striving and there you are, trapped. […]

“I can see that you have a lot to unlearn.”

“If you are talking about my vulgar instinct for survival, forget it.” […]

The ego, as I see it, exists at an intermediate stage between rationality and reflex existence. Blotting it out is a retreat, though. If you come from that Absolute - or a self-canceling All - why do you wish to go back home? Do you so despise yourself that you fear mirrors? Why not make the trip worthwhile? Develop. Learn. Live. If you have been sent on a journey why do you wish to cop out and run back to your point of departure? Or did your Absolute make a mistake in sending something of your caliber? Admit that possibility and that is the end of the news.

Finalul are și el o doză amară și dureroasă pentru Corwin. Deși armatele Haosului sunt învinse, care privind înapoi nu par atât de periculoase și probabil au devenit o amenințare doar din cauza alianței cu Brand, și este ales un nou Rege pentru Amber, Corwin o pierde pe sora lui cea mai iubită și reflectează asupra relației tensionate cu tatăl lui, care se îmbunătățise tocmai acum când acesta moare și el. În ansamblu o serie foarte reușită, pe de o parte matură, punând fără jenă întrebări despre oameni și viață care nu se lasă răspunse prea ușor, pe de alta amuzantă și antrenantă, fără să alunece în frivol și superficial. În ciuda deceniilor care au trecut peste ea, rămâne o serie care merită citită și chiar recitită aproape la orice vârstă. Iar câteva mistere mai rămân deschise, a fi explorate poate în următoarea serie.