P.D. James - Cover Her Face

În atmosfera idilică a unui sat britanic din a doua jumătate a secolului XX, familia Maxie de la conacul Martingale încearcă să păstreze aparența unei bunăstări pe care nu o mai cunoaște de ceva vreme: capul familiei Simon este imobilizat la pat de boală, soția Eleanor și servitoarea Martha, suprasolicitate, se văd nevoite să o accepte ca menajeră pe Sally Jupp, tânărul Stephen încă încearcă să‑și pună pe picioare cariera de chirurg care ar trebui să le asigure venituri pe viitor, iar fiica familiei, Deborah Riscoe, ezită în a accepta o nouă căsătorie cu eroul de război Felix Hearne. Viața lor discretă de familie tipic englezească este deranjată de modestia sfidătoare a lui Sally, către care, fiind mamă‑singură, se îndreaptă bănuieli și priviri moralizatoare. Deranjul culminează cu serbarea verii de la conac, când Stephen își anunță familia complet pe neașteptate că a cerut‑o pe tânăra menajeră de soție – spre disperarea infirmierei Catherine Bowers, cu care Stephen avusese de curând o aventură. Logodna nu durează însă mult, căci a doua zi Sally este găsită strangulată în camera ei și faimosul inspector Adam Dalgliesh de la Scotland Yard este chemat să rezolve cazul.

Eu nu sunt neapărat un fan înfocat al romanelor polițiste, dar am citit câteva din cele scrise de P.D. James, pe care evident am descoperit‑o prin singurul ei experiment SF. Deși primul roman publicat, cartea de față cuprinde bine stilul ei echilibrat și ritmul lent, bine măsurat, și îl introduce pe protagonistul multor viitoare investigații mai complicate, inspectorul Adam Dalgliesh. Ritmul e atât de lent, încât crima nu‑și face apariția în poveste decât cam după un sfert din roman; dar asta nu e neapărat un lucru rău, căci creează un alt gen de suspans decât banalul „cine este criminalul?” – trebuie să ne întrebăm întâi cine va fi victima! Ba mai mult, autoarea are suficient spațiu să ne prezinte personajele și motivațiile lor pentru a recurge la crimă astfel încât suntem bine pregătiți să ne lansăm în speculații la momentul culminant.

În rest romanul se desfășoară destul de obișnuit pentru unul polițist, cu interogatorii și dezvăluiri smulse cu forță sau viclenie. Ce e de asemenea interesant e energia cu care majoritatea suspecților se străduiesc nu să ajute la descoperirea vinovatului, ci să trimită investigația pe piste false, să deruteze polițiștii cu informații pe jumătate rostite și răstălmăcite. Asta deoarece e aproape sigur că unul dintre membrii familiei a comis crima și, deși decența englezească îi împiedică s‑o spună pe față, încearcă astfel să semene suficientă îndoială încât cazul să fie clasat fără o condamnare. În final însă tactica e mai eficientă în a ține cititorul departe de adevăr decât pe Dalgliesh, care pare să aibă mai mult decât suficientă experiență pentru a vedea dincolo de asemenea perdele de fum din partea unor amatori. Chiar dacă prezența sa e mult mai redusă decât în alte romane, abordarea lui metodică nu poate avea alt rezultat decât demascarea persoanei vinovate într‑o scenă lungă și tensionată, completată cu noi dezvăluiri despre defuncta Sally Jupp. Mai puțin impresionantă față de alte romane ale lui P.D. James și fără notele întunecate de mai târziu, fanii romanul polițist clasic o vor găsi cel mai probabil o lectură rapidă și plăcută.