Stephen Baxter - Return to Titan

Un mileniu și jumătate după aterizarea sondei Huygens pe Titan, sistemul solar interior este un loc aglomerat, găuri de vierme conectând coloniile umane și medicamente minune permițând reîntinerirea la nevoie. Asta cu excepția lui Titan, unde explorarea timpurie a descoperit forme de viață, și nu după mult exploatarea satelitului a fost interzisă pentru a proteja posibilele animale inteligente de la suprafață. Dar un industriaș bogat, Harry Poole, plănuiește să folosească Titan ca punct central pentru extinderea în sistemul solar exterior și mai apoi spre stele. Pentru asta însă are nevoie să demonstreze publicului că Titan nu adăpostește viață inteligentă, și cum legile actuale interzic orice contact cu satelitul lui Saturn, singura soluție e să‑l constrângă pe curatorul planetar Jovik Emry să introducă clandestin o mini‑expediție prin barajul de senzori din zonă. Dar, ca de obicei, cele mai bune planuri sunt distruse rapid de hazard și ceea ce urmează să găsească pe Titan depășește cu mult așteptările cu care porniseră la drum…

There was nothing romantic in the view, nothing beautiful about it, not to me. The light was flat and pale. Saturn is about ten times as far from the sun as Earth is, and the sun is reduced to an eerie pinpoint, its radiance only a hundredth that at Earth. Saturn is misty and murky, an autumnal place. And you never forgot that you were so far from home that a human hand, held out at arm’s length towards the sun, could have covered all of the orbit of Earth.

În principiu parte a ciclului Xeelee, Return to Titan ne duce într‑un viitor aparent utopic, cu destule similarități cu ideile lui Peter Hamilton din Steaua Pandorei: transport instantaneu prin găuri‑de‑vierme, tinerețe și viață îndelungată prin tratamente Anti‑Senectute, copierea personalității în formate digitale, care pot supraviețui virtual independent de originalul uman. Explorarea lui Titan într‑un balon cu aer cald începe destul de captivant, dar în curând apetitul lui Baxter pentru idei grandioase îl împinge să îngrămădească tot mai multe în cursul scurt al povestirii, care devine din ce în ce mai încărcată și neverosimilă, o reeditare a Călătoriei spre Centrul Pământului într‑un cadru extraterestru. Privite din perspectiva lui Jovik, acțiunile celor doi Poole – Henry-tatăl care‑i supraveghează din orbită și Michael-fiul călătorind cu ei – sunt din ce în ce mai crude, calculate și lipsite de scrupule, sacrificând tot ce e posibil pentru viitorul profit din monopolul asupra unui nod crucial de tranzit. În final mie mi‑a lăsat un gust neplăcut, de știință dură care și‑a pierdut contactul cu realul.

Nota mea: 3.0