Lost Continent se desfășoară într‑o istorie alternativă străbătută de ciudate și imprevizibile vortexuri temporale. Într‑un sat izolat undeva în deșerturile afgane, tânărul Ali este forțat de unchiul său să fugă de acasă pentru a scăpa de persecuțiile religioase ale unui grup apărut de undeva din viitor. Din păcate ghidul lui moare după ce‑l conduce prin pol‑e‑waqt, poarta dintre vremuri, și Ali ajunge să ceară azil politic în țara lui de destinație. Ideea e interesantă și începutul palpitant, dar imediat după aceea povestea se împotmolește în birocrația din noua lume și se încheie brusc și fără o concluzie clară. Destul de evident autorul a încercat să critice politica de emigrare a țărilor industrializate față de persecutații lumii a treia, dar rezultatul n‑a fost cel mai fericit.
În Dark Integers se simte mult mai bine geniul lui Egan de a servi un fundal științific complex și abstract pentru o acțiune intensă. Premisa aici este că fundamentul realității este un anumit set de axiome matematice, iar alte universuri paralele ar putea avea un complet alt set de axiome. Un grup de trei cercetători, Yuen, Alison și Bruno, au găsit o metodă de comunicare cu o altă lume și au ținut‑o secretă timp de 10 ani, acționând ca un grup de negociatori cu entitățile de cealaltă parte și păstrând o pace fragilă după ce primele contacte erau gata să degenereze într‑un conflict care ar fi putut anihila complet universul nostru. Acum însă un alt cercetător a descoperit o metodă diferită de a penetra bariera dintre universuri și de a bombarda practic cealaltă parte, fără să‑și dea seama de consecințele grave pentru stabilitatea acestui Război Rece între matematici. Povestirea primește puncte în plus pentru menționarea unui iWatch!
Yuen had proclaimed that the flow of mathematical information did obey Einstein locality; there was no universal book of truths, just records of the past sloshing around at light-speed or less, intermingling and competing. În Crystal Nights, miliardarul Daniel Cliff se lansează în cursa de a crea prima inteligență artificială. Plecând de la principiul că până acum singura inteligență cunoscută a apărut prin evoluție, el pornește o simulare a unui ecosistem complet pe un chip foarte avansat, cu regulile adaptate pentru ca evoluția să fie mai rapidă și mai bine direcționată către scopul său final. Cum era de așteptat, cu cât devin mai inteligente, cu atât creaturile virtuale sunt mai greu de controlat. Aproape inevitabil povestea atinge teme despre relația dintre creator și creație, iar spre final Egan adaugă o aluzie transparentă, dar bine plasată, la Odiseea spațială lui Arthur C. Clarke.
If there really had been a just creator, I don’t doubt that he would have followed Genesis literally; he sure as hell would not have used evolution.
Just, and omnipotent
, Daniel suggested. Sadly, that second trait’s even rarer than the first.
Steve Fever mi s‑a părut un experiment amuzant, dar puțin relevant în structura colecției. Într‑o lume dependentă de nanotehnologie, o eroare de programare în urmă cu trei decenii a dat naștere unei epidemii de naniți, Stevelets, cu singurul scop de a‑l aduce la viață pe creatorul lor. Deși animați de reguli stricte, care aduc imediat aminte de legile roboticii propuse de Asimov, obsesia lor primară îi transformă într‑o iritare continuă pentru societate și pentru oamenii pe care îi împing să ia parte în experimentele lor fără succes.
Induction deschide seria povestirilor despre explorarea spațiului: la finalul secolului 21, ca parte a serbărilor de An Nou, China se pregătește să lanseze de la baza lor lunară o sondă către planeta Duty în orbita stelei Prosperity A. Departe de formele încete și masive ale sondelor Voyager, Sămânța de Orhidee este un grup de roboți miniaturali accelerați la viteze relativiste care odată ajunși la destinație vor construi Floarea de Orhidee, roboți pentru explorarea suprafeței planetare. În partea a doua, optzeci de ani mai târziu, doi dintre tehnicienii prezenți la lansare, Ikat și Qing, vor avea ocazia de a porni pe urma sondei sub forma unor emisii digitale, pentru a deveni primii oameni care pășesc pe suprafața unei noi lumi. Un model interesant și eficient de răspândire în spațiu, pe care Egan îl exploră îndelung în romanele sale, câteva previziuni suficient de posibile despre viitoarea distribuție politică și religioasă a lumii, și un final care descrie în câteva fraze impulsul resimțit de oameni de a merge mereu mai departe.
As they approached the mountains, Qing said, I thought it would give me some great sense of accomplishment, to come here and see with my own eyes that this thing I helped to start was finally complete. But if I could wish my descendants one blessing now, it would be never to see the end, never to find completion.
Ikat stopped walking and mimed a toast. To the coming generations. May they always start something they can’t finish.
Singleton este pe cât de importantă în istoria (istoriile mai degrabă) construită de colecție, pe atât de greu de parcurs. Cel mai mare defect este că știința care stă la baza speculației este prost explicată și confuză, un defect cu atât mai surprinzător cu cât Greg Egan de obicei reușește să facă aceste concepte abstracte relativ digerabile. Personajul principal, un fizician aflat la limita obsesiei din cauza posibilelor interpretări ale teoriei universurilor multiple din fizica cuantică, decide să construiască un computer care să funcționeze după regulile „clasice”, ba mai mult, atunci când el și soția hotărăsc să aibă un copil artificial, o echipează pe fiica lor Helen cu acest prototip. În esență aici privim geneza Qusp‑ului din romanul Schild’s Ladder.
disponibilă online pe site‑ul autorului
În Oracle, omul de știință Robert Stoney este capturat și torturat de serviciile secrete britanice, după ce lucrase pentru ei în cel de‑al doilea război mondial. Tocmai când pierduse speranța de a scăpa, este vizitat de o misterioasă femeie numită Helen care‑l scoate aparent miraculos din cușca în care era ținut. Nu e greu să faci legătura cu povestirea anterioară, dar acea Helen nu se întoarce în propriul trecut, ci vizitează realități alternative, explicând cu ocazia asta limitările călătoriile temporale.
You can never do anything in just one history – even the most focused intervention happens across a broad “ribbon” of strands. When we try to reach back to the ‘30s and ‘40s, the ribbon overlaps with its own past to such a degree that all the worst horrors are faits accomplis. We can’t shoot any version of Adolf Hitler, because we can’t shrink the ribbon to the point where none of us would be shooting ourselves in the back. Border Guards are loc în Noether, o lume virtuală, din câte mi‑am dat seama, cu propriul său set de reguli și o topologie diferită. În prima parte un grup se distrează jucând fotbal cuantic – nu pot să spun că m‑a atras prea mult, de vreme ce nu mă interesează nici fotbalul obișnuit. Mai târziu, după ce unul dintre prieteni pleacă din această lume, Jamil se apropie de Margit, pentru a descoperi că este cu mult mai în vârstă decât ceilalți și că are o poveste ieșită din comun.
disponibilă online pe site‑ul autorului
In their ten thousand three hundred and ninth year of marriage, Leila and Jasim began contemplating death. Cu Riding the Crocodile începe seria de trei povestiri din universul Amalgam, o civilizație pan‑galactică destul de similară tehnologic cu cea din Schild’s Ladder, cu deosebirea că în acest univers viața inteligentă e abundentă și Amalgamul acceptă toate aceste specii, odată ce ajung la maturitate. Dar o parte din Galaxie refuză în mod constant contactul cu Amalgamul: zona centrală, botezată de ei Aloof, păstrează o tăcere rezervată și returnează toate sondele trimise în direcția lor după ce le șterg cu grijă memoria. După o îndelungată viață împreună, Leila și Jasim își doresc o ultimă aventură înainte de moarte; și aleg să plece împreună spre centrul galaxiei pentru a încerca să contacteze Aloof‑ul. Un test atât al ingeniozității, cât și al relației dintre cei doi, care oscilează între dorința de a merge pe același drum și nevoia de individualitate.
Historians had always understood that in the long run, technological progress was a horizontal asymptote: once people had more or less everything they wanted that was physically possible, every incremental change would take exponentially longer to achieve, with diminishing returns and ever less reason to bother. disponibilă online pe site‑ul autorului
În Glory, doi cercetători din Amalgam, Anne și Joan, se încarnează în corpuri noi pentru a se infiltra pe o planetă din afara Amalgamului și a studia vestigiile arheologice lăsate în urmă de o rasă dispărută de câteva milioane de ani. Cele două (?) nimeresc însă în mijlocul unui război rece între puterile dominante de pe planetă, care le separă și amenință să distrugă artefactele prețioase în conflictul înăbușit. Din păcate nu e la înălțimea celorlalte două, în mare din cauza finalului care se folosește de prea multe coincidențe pentru a fi verosimil.
După același model, în Hot Rock Azar și Shelma se întâlnesc pe stația de cercetare Mologhat, construită pentru a observa o planetă ieșită din comun: deși călătorește liber între stele, la ani-lumină de cel mai apropiat sistem, Tallulah are căldură proprie și o biosferă complexă, ba chiar prea complexă pentru a fi evoluat în mod natural. Îmbrăcând pe rând diferite forme pentru diferite scopuri, cele două pătrund din ce în ce mai adânc în misterele planetei rătăcitoare, descoperind tehnologie cu mult superioară Amalgamului și întâlnind o specie inteligentă locală, care nu e prea dornică să întâmpine oaspeți. Un cadru foarte bun pentru a explora cultura cosmopolită a Amalgamului și principiile lor. Deși cele două protagoniste provin din specii diferite, ele reușesc să colaboreze eficient și să empatizeze, ba chiar pentru cititor ele se comportă destul de uman – deși e destul de clar că nu sunt oameni la origine.
Ultima povestire, Oceanic, reduce accentul pe tehnologie, aducându‑ne pe o planetă oceanică relativ înapoiată, Covenant. Colonizată cu zeci de mii de ani în urmă, cândva în cursul acestei perioade tehnologia avansată a fondatorilor s‑a pierdut și tot ce a rămas este o tradiție religioasă similară cu creștinismul, dar cu rolurile principale ocupate de femei. Într‑una din ieșirile la pescuit, Martin este inițiat de fratele său mai mare Daniel într‑o sectă mai puțin convențională a bisericii, care se axează pe extazul religios în prezența lui Beatrice, figura mesianică. Extaz obținut într‑un mod extrem, prin scufundarea în mare până când inițiatul rămâne fără oxigen… Experiența îl marchează profund pe Martin și, deși povestea merge pe făgașul previzibil pentru un scriitor SF de a trata religia ca un fenomen născut în percepția umană, mie mi s‑a părut mai semnificativă latura personală, felul în care Martin încearcă să reconcilieze credința fixată puternic în psihicul lui cu propriile cercetări științifice, și poate chiar trauma de a fi fost obligat să accepte inițierea dură la o vârstă la care nu avea discernământ suficient. Egan nu scapă ocazia de a oferi câteva indicii despre tehnologia genetică folosită pentru terraformare și pentru corpurile locuitorilor – sexualitatea lor are niște particularități foarte interesante care te surprind pe la jumătatea povestirii.
God prepared Covenant as the place for the Angels to repent their theft of immortality. The Transitionals believed that in a million years we could earn the right to be Angels again; the Deep Church believed that we’d remain flesh until the stars fell from the sky. disponibilă online pe site‑ul autorului
În ansamblu o colecție interesantă, cu puncte bune și rele. Ce consider eu de remarcat este în principal felul în care majoritatea povestirilor se leagă una de cealaltă, formând o imagine coerentă despre expansiunea omenirii în spațiu, conectându‑se inclusiv cu romane de sine stătătoare. În afară de trio‑ul Amalgam, Induction prezintă aceeași metodă de colonizare, ca un precursor al tehnologiei mai rafinate de mai târziu; chiar și Oceanic poate fi situată în același univers, izolată de comunitatea galactică; iar călătorii în timp din Lost Continent se supun acelorași restricții expuse de Helen în Oracle. Dacă nu toate se pot conecta în mod exact, cred că intenția a fost să se obțină imaginea unui univers vast cu mai multe istorii alternative, în care omenirea o poate apuca pe numeroase căi, unele către progres, belșug și nemurire, altele de război și decădere. Și din punctul ăsta de vedere este în mod clar o reușită.
Post a Comment