Navigând pe site‑ul editurii Tor după ce am descărcat de acolo câteva colecții de povestiri, am dat peste una care m‑a captivat prin copertă, așa că am trimis‑o imediat pe Kindle. Știu că nu e cea mai bună idee să judeci cărțile după copertă, dar de cele mai multe ori ăsta e singurul criteriu pe care‑l ai la dispoziție, pe lângă descrierea de pe spate. Freeze Warning e doar un preludiu la o serie mai amplă, un fel de episod-pilot pentru o trilogie inspirată de mitologia nordică. Mist este o valkirie trimisă în Midgard cu secole în urmă de însuși Odin pentru a păzi arma sa supremă, sulița Gungnir, în timp de zeii se înfruntă în bătălia finală, Ragnarok. Ca și suratele ei, după atâta timp fără nici un semn de la stăpânii lor, Mist se simte abandonată, cu o misiune lipsită de sens de vreme ce zeii au pierit probabil cu toții și nu vor reapărea să‑și ia în primire armele. Dar tocmai atunci când se hotărăște să îngroape sulița divină în apele Pacificului se întâlnește la docuri cu o bătrână încercând să se sinucidă și o salvează cu ajutorul unui străin chipeș și nobil, Eric Larsson, de care, evident, Mist se simte irezistibil atrasă.
Miturile vikinge se bucură de un interes larg din partea autorilor, de la benzile desenate adaptate în filme până la scriitori SF consacrați, așa că povestirea nu excelează prin idei originale. Autoarea se complace în câteva clișee care te fac să dai ochii peste cap cu iritare, ca de exemplu accesele de feminism ale lui Mist în Asgard, unde încearcă să convingă celelalte valkirii că merită mai mult decât să servească la banchetele zeilor și războinicilor din Valhalla. Totuși povestea are ceva farmec prin incertitudinea bine plasată față de soarta războiului și deruta perfect umană a lui Mist atunci când își vede scopul în viață pus sub semnul întrebării. Ba mai mult, am avut aproape imediat impresia că sub imaginea perfectă de războinic viking a lui Eric se ascunde Loki, venit să pună mâna pe arma aflată în custodia lui Mist – și din câte am citit mai târziu, se pare că am avut dreptate! Fără să fie o capodoperă, o povestire distractivă, fără pretențiile exagerate ale altora.
disponibilă online pe site‑ul editurii Tor
Post a Comment