Aveam impresia că am descoperit această povestire tot printre recomandările despre care am scris recent, dar se pare că nu e așa; în orice caz a fost o lectură impresionantă. De la un capăt la altul doar un dialog punctat de precizări ale datei și orei la care a avut loc fiecare fragment, în curând ne dăm seama că e vorba de fapt de un jurnal medical ținut de soție la căpătâiul soțului ei. Cu fiecare nouă secțiune descoperim mai multe despre relația dintre cei doi: ea scriitoare de science-fiction nominalizată la premiul Nebula, el Căpitanul Kirk, unul dintre cei șase eroi marsnauți. În urma unui accident în spațiu, el se găsește la un pas de moarte; și atunci intră în vigoare polița de asigurare la care lucrase de ani de zile, o înregistrare a fiecărui moment al vieții în speranța că la nevoie personalitatea lui va putea fi reconstruită și readusă la viață într‑o simulare pe calculator. Povestirea combină original două teme destul de distincte, pericolele explorării spațiului și mirajul conștiinței artificiale și Singularității, și le completează cu posibile tehnologii și mișcări sociale ale următoarelor decenii. Dar ceea ce face povestirea mai remarcabilă este interacțiunea dintre Zoe și recreerea digitală a lui Andy, gradul de familiaritate între ei, intensitatea cu care ea încearcă să regăsească omul alături de care și‑a petrecut ultimii ani în discursul confuz venind din difuzoare, frica de a‑l fi pierdut definitiv, incertitudinea continuă dacă procesul a reușit sau nu. În cursul a doar câteva zeci de pagini, autorul reușește ce alții nu pot în sute, să creeze o legătură emoțională între personaje și cititor, prin care mesajul lui se afirmă infinit mai bine decât prin discursuri seci și jargon pseudo-științific.
How can I tell whether what’s sad or happy or angry is you or clever algorithms? I don’t know, Andy. When are you going to say I love you? disponibilă online pe site‑ul Clarkesworld Magazine
Post a Comment