Cel mai recent roman al lui David Brin, Existence, atacă în forță unele din temele lui preferate, paradoxul lui Fermi, despre care mărturisea la un moment dat că a strâns zeci de teorii, apoi în plan secund modurile în care ar trebui să crească societatea umană, să se maturizeze evitând pericolele numeroase care ne‑ar putea arunca pe drumul spre extincție. Rezultatul este în același timp captivant și disonant, un caleidoscop de imagini și idei solide care se ține însă cu greu laolaltă.
Pentru cei care‑i urmăresc blogul, multe dintre ideile dezvoltate în Existence sunt ușor de recunoscut. David Brin e un susținător înfocat al democrației și economiei de piață, și recunoaște în acumularea curentă de capital în mâinile unei minorități o tendință îngrijorătoare de revenire la o structură socială mai stratificată, de tip feudal – ceea ce se întâmplă în roman cu cele zece Clase. O tensiune similară se dezvoltă între progres și conservatorism, între cei care acționează în secret și cei care vor ca totul să se desfășoare sub controlul constant al publicului.
Pentru a introduce cititorului complexitatea viitorului Pământ, personajele pe care le urmăm de‑a lungul a numeroase capitole sunt alese din diverse straturi sociale, de la membrii exorbitant de bogați ai Primei Clase, la un scenarist de succes afiliat Mișcării de Renunțare, la o jurnalistă care se îmbarcă la începutul romanului într‑o călătorie de‑a latul Americii, la un cuplu care‑și duce viața de la o zi la alta la periferia inundată de ocean a Shanghai‑ului. Și sunt multe de explorat în satul global, legate în principal de răspândirea tehnologiilor de comunicație și realitate virtuală. Într‑una din primele scene, jurnalista Tor Povlov alege să se privească prin perspectiva multi‑fațetată a camerelor de supraveghere din jur, o idee șocant de simplă și de efect. Mai târziu explorăm zecile și sutele de straturi ale rețelelor locale, în care fiecare cetățean poate să descopere informații despre cei din jur, reclame, știri și chiar să se afunde în lumi inventate, înlocuind realitatea de bază cu una virtuală. O altă consecință a accesului continuu la rețea sunt gloatele inteligente, grupuri ad‑hoc care colaborează în timp real pentru a dezminți zvonuri sau a descoperi criminali.
We need not marvel at extinction; if we must marvel, let it be at our presumption in imagining for a moment that we understand the many complex contingencies, on which the existence of each species depends. Charles Darwin Părțile mai puțin reușite țin de structura romanului și de aglomerarea prea mare de concepte care concurează pentru atenția cititorului. Fiecare capitol e urmat de un fragment de articol, jurnal sau emisiune TV, într‑un mod care mi s‑a părut foarte asemănător cu romanul Oile privesc în sus. Dar asta întrerupe acțiunea prea des, care și așa sare abrupt între numeroasele puncte de vedere desfășurate în paralel. Ba mai mult, multe scene, în special în prima jumătate, urmăresc personaje minore, și e greu să‑ți dai seama dacă trebuie să le acorzi atenție deplină sau doar să treci repede prin ele ca să ajungi la cele cu adevărat importante. Din aceeași cauză durează destul de mult până devine clar care sunt personajele centrale – și situația se schimbă din nou spre final, în care capitole plasate mai târziu în viitor se concentrează doar pe unele personaje, ignorându‑le pe altele.
Impresia generală este de diluare a mesajului principal cu prea multe divagații, ca și cum autorul nu se poate hotărî ce să sublinieze și ce să elimine ca prea puțin relevant. Înțeleg că Brin pune preț pe diversitatea de opinii, dar e cam exagerat să pui la grămadă autiști ca o sub‑specie separată, neanderthalieni și extratereștri readuși la viață și delfini ridicați la gradul de conștiință umană. Luate separat ar fi stârnit interes, toate împreună își pierd impactul și par că au fost adăugate doar de dragul de a fi menționate, găsindu‑și greu locul în imaginea de ansamblu. Ca să nu mai zic cum unele idei sunt reciclate din alte romane ale sale, cel mai evident delfinii inteligenți din seria Uplift, dar și segmentul din centura de asteroizi, care este o extindere a povestirii Lungfish din colecția The River of Time.
What we anticipate seldom occurs, what we least expected generally happens. Benjamin Disraeli, 1837 Totuși, trecând peste aceste minusuri, nucleul romanului merită urmărit până la capăt. Autorul captivează cu succes cititorul în misterele spațiului interstelar, mereu cu un pas înainte, cu o idee nouă rezolvând dilema curentă într‑un mod inedit. Brin reușește chiar să dea un aer plauzibil tehnologiei depășite a zeppelinelor, care a eșuat de fiecare dată în lumea reală; poate invenția cea mai greu de acceptat în acest roman care nu încalcă cu nimic legile fizicii, biologiei, economiei și evoluției – cel puțin cele cunoscute la momentul actual. Astfel romanul ne convinge că am pășit într‑un viitor posibil, oricât de stranii ar părea unele elemente ale sale. Va fi interesant de văzut în deceniile următoare câte din aceste tendințe se vor materializa, în ce direcții vom reuși să ne îmbunătățim ca specie – și unde vom eșua.
Post a Comment