După ce și‑a petrecut ultimele luni fiind fugărit prin diverse nivele ale Iadului doar pentru a fi tras pe sfoară în final de Marele Duce Eligor, e de înțeles că îngerul Doloriel este destul de deprimat. Nu numai că nu a reușit să‑și salveze iubita-demon, dar a pierdut cu ocazia asta singurul atu care‑i permitea să negocieze cu un demon de talia lui Eligor și a iritat mai mult decât e recomandat puteri angelice cu mult deasupra lui, inclusiv îngerul misterios care fondase A Treia Cale și declanșase astfel toată tărășenia de față. Așa cum îl sfătuiesc toți, de la prietenii de pe Pământ la șefii din Cer, ar fi bine să se potolească o vreme, să stea cuminte în banca lui fără să atragă noi necazuri, cel puțin până se liniștesc apele. Dar, între aburii beției și chinurile disperării, în creierul lui Bobby încolțește o nouă idee, și mai nebunească decât expediția clandestină în Infern: să pună mâna pe celălalt chezaș al târgului secret între Kephas și Eligor, cornul demonului aflat în posesiunea lui Kephas. Din frânturile de informație strânse în Iad și‑a făcut o idee cine se ascunde în spatele lui Kephas, dar de aici până la a pune efectiv mâna pe corn e o cale lungă…
He was still staring at me.
But you… you are an angel? How can this be? I am not a Christian!
That’s okay, Mr. Malhotra. I’m not a Christian angel. I’m just an angel.
După cele două romane anterioare – și e foarte recomandat să le citiți în ordine, pentru că acțiunea continuă neîntrerupt – nu rămân multe de spus despre al treilea la capitolul impresii. Ritmul furibund se accelerează în timp ce Bobby se străduie să salveze ce se mai poate din viața lui de apoi, pe care prea multă lume ar prefera s‑o vadă încheiată definitiv. Umorul înțepător și ironia mușcătoare (îndreptată inclusiv asupra propriei persoane) revin în forță, după ce în romanul precedent se păstraseră la un nivel mai modest, potrivit cu decorul sumbru al Iadului. Apar noi parteneri în locul foștilor asociați și informatori care se distanțează (nu totdeauna) subtil de eroul nostru hăituit, dar și noi răufăcători hotărâți să pună mâna pe cornul demonic pentru propriile scopuri malefice. Autorul nu se sfiește să introducă noi personaje, facțiuni și entități supranaturale, cărora le găsește inclusiv roluri în intriga principală. Iar cei vechi continuă să ofere surprize; în stilul consacrat al seriei de multe ori eroul pare că se poate încrede mai degrabă în tabăra opusă, despre care cel puțin știi la ce să te aștepți, decât în interesele obscure și alambicatele jocuri de putere ale ierarhiei angelice.
Deși captivat de poveste, nu m‑am putut abține să nu remarc mici defecte ale romanului. Am intuit din nou multe revelații destul de devreme, și e destul de ciudat că Bobby nu face aceleași legături mai repede, deși hărțuirea continuă ar putea justifica încetineala lui într‑o oarecare măsură. De asemenea, unele din noile personaje sunt destul de stereotipe (amazoane tinere și bine‑făcute de o parte, naziști sataniști de alta) și autorul nu s‑a străduit prea mult să le dea adâncime. În mare însă a fost un final de serie foarte antrenant și bine scris, cu mult umor, tensiune și răsturnări de situație. Ultimele capitole rezolvă satisfăcător conflictul major, lăsând în același timp câteva mistere secundare nerezolvate, suficient ca să putem spera la noi romane în serie.
So, as the familiar and yet wildly foreign stars wheeled through the sky above us and the camp fell into silence and sleep, I explained to them the novel way I’d figured out to get us all killed. Because who wants to die some boring, old-fashioned way?
Post a Comment