Undeva în Tailanda, lângă plaje înțesate de turiști și de mici traficanți de droguri ușoare, un vuiet neobișnuit întrerupe o noapte liniștită. A doua zi în coasta unui munte se ridică un monolit uriaș, apărut ca din senin, înfășurat în cețuri și chiciură cauzate de sosirea sa tumultoasă. Scott Warden, un programator care își face veacul pe plajă împreună cu soția Janice și fiica lor Kaitlin, și Hitch Paley, un fost soldat transformat în găinar local, se strecoară prin munți spre cronolit, reușind să zărească inscripții misterioase în materialul translucid de la bază înainte de a fi arestați de armată. În curând devine clar că apariția e un fenomen crezut imposibil, un monument trimis din viitor, la o distanță de douăzeci de ani și trei luni, pentru a marca prima victorie a așa‑numitului Kuin dintr‑un lung șir de lupte. De‑a lungul anilor cronoliții continuă să sosească, marcând cu impasibilitatea lor maiestuoasă largi zone din Asia și Orientul Mijlociu, în timp ce lumea se destramă sub mesajul lor mut despre viitorul inevitabil sub tirania lui Kuin. Viața lui Scott se va intersecta de numeroase ori cu cronoliții, de parcă destinul i‑ar fi legat de la prima lor întâlnire în jungla asiatică.
— „Priviți‑mi… opera grozavă! Nimic n‑a mai rămas ca altădată…“
— Exact. Dar în cazul Cronoliților este exact pe dos. Nu „eu am fost aici“, ci mai degrabă „sosesc. Eu sunt viitorul, indiferent dacă vă place sau nu“.
— Priviți‑mi opera grozavă și temeți‑vă.
Trebuie să mărturisesc că mă așteptam la ceva destul de diferit atunci când am început cartea. Citind descrierea, credeam că va fi vorba de războaie mult mai îndepărtate în viitor decât cele două decenii la care a apelat autorul. Totuși devine clar destul de repede că alegerea lui a fost corectă: impactul asupra opiniei publice e mult mai pronunțat atunci când evenimentele anunțate de cronoliți sunt relativ aproape, pentru că majoritatea celor în viață vor avea ocazia să le trăiască în curând, și autorul reușește să le portretizeze reacțiile cu mult realism. Ordinea socială suferă sub stresul acesta neobișnuit, unele state cad – în special Asia de Sud‑Est se scufundă în haos – altele, ca Statele Unite, se clatină lovite de criza economică globală și de tensiunile interne. În scurt timp apar organizații care susțin că noua ordine a lui Kuin va fi o schimbare în bine, o înnoire justă; în timp ce unii susțin în secret acest punct de vedere, alții ridică armele pentru a‑l apăra și impune asupra „necredincioșilor”. E ușor să vezi aici paralele cu mișcările jihadiste și fundamentaliste ale ultimilor ani, în special în felul cum acestea atrag tineri lipsiți de direcție în viață. Romanul mi‑a amintit prin atmosfera asta tensionată de Final Days al lui Gary Gibson, cu care are în comun de asemenea ideea timpul ciclic, al destinului fatalist care odată revelat nu mai poate fi evitat – totuși într‑o cheie mai diminuată, de vreme ce nu vorbim de distrugerea completă a Pământului, ci doar de o revoluție la scară globală.
Vorbind de concepția asupra timpului, romanul adoptă o formă destul de convențională, anume că trecutul e fix, imuabil – odată ce au sosit cronoliții, ei nu vor dispărea ca prin minune. Ceea ce putem controla însă este atitudinea noastră față de ei: ne lăsăm cuprinși de panică și temeri, ne consumăm reciproc așteptând sosirea celui vestit? Sau încercăm să găsim o cale de a împiedica această forță obscură a viitorului să cuprindă întreaga lume? Un optimism simbolizat de personajul Sulamith Chopra, cercetătoarea care pune bazele înțelegerii științifice a fenomenului și care la un moment dat îl recrutează pe Scott în grupul ei select de studiu. O concluzie foarte importantă a romanului: viitorul nu e scris până nu se concretizează în trecut, trebuie să ne păstrăm speranța și voința de mai bine pentru că altfel totul este pierdut. Ca să nu mai vorbesc de eforturile efective pentru combaterea inamicului; în viață nimic important nu vine gratis.
Pe lângă ideea bine pusă în scenă și finalul puternic care pecetluiește bucla temporală pe care toți o anticipează, dar într‑un mod care o va dezamorsa în loc să o întărească, un alt punct forte al romanului au fost relațiile afective dintre personaje. Pe cât de seci și distanți mi s‑au părut oamenii în Turbion, pe atât de plini de viață și adâncime sunt aici. În urma incidentului cu primul cronolit, Scott se desparte de soție din cauza unei boli a fiicei lor, iar el își petrece următorii ani încercând să‑și răscumpere greșelile, să câștige iubirea și încrederea fiicei lui Kaitlin. Interacțiunea cu fosta familie și cu tatăl său, prietenia intimă cu Sue Chopra, camaraderia cu Hitch și agentul Morris Torrance, și o nouă relație după ani buni de singurătate, toate conturează caracterul lui Scott și explică rolul său crucial în această dramă, care se desfășoară parcă cu gravitatea unei tragedii grecești. Acești oameni din viața lui sunt și ei legați de cronoliți într‑un fel sau altul, până la punctul în care e greu să‑ți dai seama dacă importanța lor provine din relația cu Scott sau cu distorsiunea temporală. Se găsesc evident și câteva scăpări, în special la nivelul tehnologiei viitorului, care pare să se bazeze încă pe învechitele ziare și să nu fi descoperit existența tabletelor, de înțeles însă la o carte veche de 15 ani. În mare un roman captivant și bine realizat care m‑a surprins într‑un mod plăcut – după părerea mea mult mai bun decât Turbion care i‑a urmat după câțiva buni.
Post a Comment