15 January 2017

Ian McDonald – Luna: New Moon

in Bucharest, Romania
Luna: New Moon by Ian McDonald

După ani de crize și revolte, Pământul a găsit în final o cale de redresare: Luna! Pornită de oameni de afacere pragmatici care au investit în proiect toate resursele la dispoziția lor, colonizarea Lunii dă naștere un secol mai târziu unei societăți înfloritoare, care furnizează materii prime și energie Pământului suprapopulat, și atrage minți strălucite, dar și pe cei disperați, aduși aici de promisiunea salariilor uriașe și oportunităților nesfârșite. În centrul economiei s‑au înrădăcinat cei Cinci Dragoni, dinastii care au contribuit decisiv la procesul de colonizare și au fost răsplătite cu averi enorme, faimă și influență. Printre aceștia, Corta Helio, exploatarea de heliu‑3 fondată de Adriana Corta și soțul ei Carlos, e un relativ nou‑venit, privit cu dispreț și furie de Dragonii mai vechi, în special de Mackenzie Metals, care a încercat să le saboteze planurile și cu care s‑au luptat cu ani în urmă. În prezent vechile rivalități ce păreau îngropate se stârnesc din nou în urma unui atentat la viața lui Rafa, primul fiu al Adrianei și moștenitorul imperiului energetic. În același timp, în ascuns capul familiei suferă de o boală incurabilă, iar retragerea ei ar putea declanșa o nedorită luptă pentru succesiune între vulcanicul Rafa și calculatul Lucas.

A woman in Virgin Mary robes, one half of her face a black angel, the other half a naked skull. It was the first time I met Dona Luna. One half of her face dead, but the other was alive. The moon was not a dead satellite, she was a living world. Hands and hearts and hopes like mine shaped her. Here there was no Mother Nature, no Gaia to set against human will. Everything that lived, we made. Dona Luna was hard and unforgiving, but she was beautiful. She could be a woman, with dragonfly wings, flying.

Literatura science-fiction s‑a preocupat în ultima vreme mai mult de restul sistemului solar, ignorând aproape complet Luna, cel mai ușor de atins corp ceresc, o veritabilă bază de pe care ne putem extinde către planete. Dar în același timp Luna e necruțătoare, lipsită de aer, scăldată de radiații, alternând violent între arsura Soarelui și frigul spațului. Romanul de față merge contra curentului și redă cu fidelitate atât mediul ostil al Lunii cât și societatea complexă și plină de viață care ar putea deveni în mâna omului. La o privire de ansamblu s‑ar putea spune că Luna: New Moon este echivalentul trilogiei Marte Roșu, umanizând un corp ceresc inert și oferindu‑ne o viziune a unui posibil viitor în spațiu.

Privind mai în detaliu însă romanele au numeroase diferențe pe lângă asemănările evidente. Cea mai flagrantă deosebire este organizarea socială: Marte Roșu este străbătută de un curent idealist, de idea unui nou început pe o lume virgină, unde se pot repara toate greșelile trecutului. Luna din New Moon e aproape la polul opus, fiind guvernată de un capitalism feroce, o oligarhie care și‑a insinuat influența în orice aspect al vieții fără prea multe scrupule. Inclusiv disputele legale se rezolvă prin arbitraj, negociere și, în ultimă instanță, un duel până la moarte, totul poate fi cumpărat sau răscumpărat într‑un fel sau altul. Cei cinci Dragoni ating statutul de familii regale, unindu‑și fii și fiicele în contracte aranjate de căsătorie pentru a solidifica alianțe și aplana dispute. Stratificarea socială îmbracă forme extreme, forțată de mediul dur: fiecare cetățean trebuie să‑și plătească rația pentru cele patru elemente esențiale (aer, apă, carbon și date). Astfel a fi sărac capătă un sens mult mai drastic atunci când trebuie să cumperi inclusiv aerul pe care‑l respiri. Un alt aspect palpabil în viața de zi cu zi este poziția locuințelor: invers față de Pământ, bogații se ascund mai adânc pentru a evita radiațiile, în timp ce săracii trebuie să se mulțumească cu nivelele aproape de suprafață și riscul crescut de iradiere.

We always thought the robot apocalypse would be fleets of killer drones and war mecha the size of apartment blocks and terminators with red eyes. Not a row of mechanised checkouts in the local Extra and the alco station; online banking; self-driving taxis; an automated triage system in the hospital. One by one, the bots came and replaced us.

Personajele sunt la fel de minuțios construite, în ciuda numărului mare. Romanul începe cu o listă a personajelor, în stilul unei piese de teatru, ceea ce se potrivește bine cu desfășurarea rapidă și plină de dramă a acțiunii. Am fost la început destul de copleșit de numeroasele nume, dublate de faptul că fiecare om e însoțit de un asistent virtual cu propriul lui nume, cu care interacționează regulat. Dar fiecare nume se încheagă repede într‑o personalitate distinctă; autorul nu neglijează nici un aspect demn de menționat, de la latura publică la pasiunile ascunse și preferințele sexuale. Și apropo de asta, paginile abundă în sex, fie el de unul singur, în doi, în grup, homosexual sau heterosexual – aparent în viitor vom fi cu toții bisexuali, cu excepția celor câțiva asexuați. Nu că m‑aș plânge, pentru că adaugă multă sare și piper, mult realism și destule scene amuzante – nu că restul ar fi plictisitoare. O altă tactică prin care autorul reliefează personajele este prezentându‑le prin ochii proprii în contrast cu percepția altora, o metodă care funcționează foarte bine pentru unica fiică a clanului, Ariel Corta. Aflăm de asemenea despre viața Adrianei din propria ei confesiune de‑a lungul a câteva capitole, intercalate cu acțiunea din prezent. Unul din acestea a fost deja publicat ca o povestire independentă în colecția Reach for Infinity sub titlul The Fifth Dragon.

One was the man who had flown up in the seat next to me. I can’t remember his name now. We recycled their bodies and reused them and we ate the vegetables and fruit they fertilised and never thought twice about the blood in the soil. You survive by choosing what not to see and hear.

În structură am remarcat două scene simetrice la început și sfârșit care punctează schimbarea nefastă de‑a lungul cărții. Prima este un sprint lunar, un ritual de maturitate pentru tineri în care ei aleargă zece pași pe fața Lunii fără nici un fel de protecție – în final cineva face același lucru pentru a‑și salva viața. De asemenea, o judecată în Curtea Clavius în care Ariel forțează o înțelegere amenințând un duel are un echivalent în final, dar de data asta duelul se termină prin moartea unui combatant, semnalizând evenimente mai sângeroase.

Dacă până acum am vorbit de calitățile romanului nu înseamnă că nu există părți mai neinspirate. N‑am înțeles insistența autorului de a descrie cu lux de amănunte ținutele lui Ariel, nu au nici cel mai mic rol în acțiune, ba mai mult folosește mărci curente – ai crede că într‑un secol ar apărea alte nume pe scena modei. La fel de nepotrivită mi se pare pasiunea lui Lucasinho pentru gătit: după o partidă-maraton de sex cu un tânăr Vorontsov, el se apucă să caute în frigider ingrediente pentru brioșe! Tonul în sine mi s‑a părut relativ abrupt, grăbit, doar capitolele de rememorare ale Adrianei fiind mai echilibrate. În ciuda senzației de amenințare, de tensiune constantă, clanul Corta nu pare să facă nimic concret pentru a descoperi despre ce e vorba – sau mai bine zis tentativele lor de a‑și demasca adversarii sunt făcute cu jumătate de măsură, prea ușor distrase de urme false și de problemele personale ale clanului. Privit astfel, în ansamblu, romanul seamănă mai puțin cu o tragedie teatrală, apropiindu‑se mai degrabă de telenovelele din țara de baștină a familiei Corta.

Atunci când vine lovitura finală, ei sunt prea puțin pregătiți pentru a o para. Adevărata miză a complotului este pur și simplu dezvăluită de un conspirator atunci când a câștigat deja, în penultimul capitol – foarte nesatisfăcător! Mare dezamăgire a romanului, cel puțin pentru mine, este cum oamenii recurg atât de ușor la violență, distrugând în câteva zile ceea ce se construise timp de decenii, pentru motive puerile ca mândria și răzbunarea. Este poate realist, dar dacă la asta ne întoarcem de fiecare dată, care mai e sensul să părăsim Pământul pentru alte planete?

Life is a series of doors that only open one way. We can never return. This is the world and we must live in it the best we can.

Nota mea: 4.0

Post a Comment