În ciuda ierarhiei stricte, Hexarhatul se confruntă constant cu rebeliuni și erezii care trebuie înăbușite repede și eficient pentru a nu afecta sanctitatea Calendarului care stă la baza întregului imperiu interstelar. Proaspăt întoarsă dintr‑o campanie, comandantul Kel Cheris este selectată pentru o nouă misiune, a cărei miză este critică pentru supraviețuirea Hexarhiei: capturarea Fortăreței Acelor Risipite. Situată într‑o zonă de importanță strategică, Fortăreața s‑a răzvrătit împotriva Hexarhiei și a respins deja câteva atacuri ale flotei Kel, grație scuturilor impenetrabile de gheață invariantă. Pentru a‑i înfrânge rezistența, Cheris decide să apeleze la una dintre cele mai formidabile, dar și periculoase, arme din arsenalul Kel: generalul Shuos Jedao. Neînfrânt în luptă de mai bine de patru secole, Jedao este însă considerat nebun, după ce într‑o înfruntare decisivă și‑a pierdut controlul, măcelărindu‑și propriile trupe odată cu inamicul. Păstrat prin tehnologii exotice ca o minte separată de corp, Jedao este trezit pentru misiune și atașat de Cheris, o echipă pe care doar moartea unuia sau victoria o poate desface. Dar va fi asta suficient pentru a copleși una din cele mai bine apărate fortărețe din Hexarhat?
The Kel unsheathed their swords, each tinted differently, blank bars of light. Cheris’s ran from blue near the hilt to red at the tip. As they closed with the enemy, numbers blazed to life along the lengths of the blades: the day and the hour of your death, as the Kel liked to say.
Romanul Ninefox Gambit îmbină în mod reușit elemente care de obicei nu se înțeleg prea bine: știința și credința, gândirea logică și cea simbolică. Ba mai mult, în universul Hexarhatului, acestea două sunt practic inseparabile: ritualurile religioase și ierarhia rigidă alimentează construcția matematică a Calendarului. Acesta impune un set diferit de legi ale fizicii pe care se bazează tehnologia avansată a imperiului, de la sistemele de propulsie interstelară la arme exotice, la capacitatea de a stoca minți și a le readuce la viață. Orice schimbare a credinței cetățenilor, orice scăpare a ritualurilor se traduce într‑un Calendar mai slab, sau ușor schimbat, și în cazuri extreme la dezactivarea tehnologiilor exotice – de unde necesitatea fanatică de a‑l apăra de erezii. Nu e de mirare deci că Hexarhia e o teocrație neînduplecată, care‑și impune regimul prin torturi regulate și genocid împotriva rebelilor.
Graven on the floor before it was the hexarchate’s emblem of a wheel with six spokes. Capping each spoke was each faction’s emblem, the high factions opposed by their corresponding low factions: the Shuos ninefox with its waving tails, each with a lidless eye, and the Kel ashhawk in flames; the Andan kniferose and the Vidona stingray; the Rahal scrywolf and the Nirai voidmoth scattered with stars.
Intern, imperiul e împărțit în șase facțiuni, un gen de caste, fiecare cu roluri bine definite, cu obiceiuri, blazoane și reguli proprii. În cursul cărții ajungem să cunoaștem mai bine două dintre ele, cele din care fac parte personajele principale. Cheris ține de Kel, brațul armat al Hexarhatului, și e îndoctrinată din academie cu un puternic instinct de loialitate, care de altfel slujește la a accesa diverse efecte exotice în luptă. Dar ea păstrează suficientă flexibilitate pentru a lua decizii proprii și un talent matematic excepțional, care o ajută să înțeleagă mult mai bine efectele Calendaristice și degradarea lor. Jedao, deși oficial sub comanda Kel, ține de facțiunea Shuos, organizația de spionaj și contrainformații al imperiului, acționând mai subtil prin manipulare și asasinat, de asemenea mari pasionați de jocuri, pe care le consideră un excelent instrument educativ.
All communication is manipulation
, Jedao said. You’re a mathematician. You should know that from information theory.
Întregul roman e structurat de altfel ca un joc la scară mare, după cum face aluzie titlul. Rolul nostru ca cititori, și al lui Cheris ca personaj central, e de a intui cine sunt părțile combatante, care sunt regulile (schimbătoare de la situație la alta), care e rolul fiecăruia pe tabla de joc, și ce urmărește fiecare să obțină (pentru a le putea contracara mai eficient scopurile). Sunt duoul Cheris-Jedao o regină trimisă într‑un atac puternic asupra regelui rival, sau un simplu pion de sacrificiu într‑un gambit minor pe o tablă mult mai complexă? Urmărind jocurile de cuvinte dintre Cheris și Jedao, preludiu al mișcările lor împotriva Fortăreței care adăpostește un adversar cel puțin la fel de redutabil, mi‑a venit în minte una din frazele faimoase din Dune: o fentă care ascunde o altă fentă, dintr‑o altă fentă… aparent, la nesfârșit
. De altfel întregul sistem social al Hexarhatului amintește de avertismentele din Dune despre guvernarea care se unește cu religia: orice disident, orice critică devine imediat o erezie care amenință legitimitatea conducerii și trebuie eliminat.
Romanul este captivant și cu siguranță original (ca să dau un singur exemplu: arsenalul fantastic de arme descrise între paginile lui), dar eu personal n‑am fost la fel de entuziasmat de el ca alții. Ce mi s‑a părut că nu merge foarte bine au fost motivațiile personajelor și unicitatea lor. Jedao, cu planul lui pus în mișcare încă de când trăia, pare oarecum neverosimil să fie singurul care a încercat asta – deși poate e singurul care a supraviețuit suficient. Iar Cheris pare să fie pur și simplu târâtă de circumstanțe, o bucată de lut pe care Jedao o modelează prin șaradele și lecțiile lui; iar de fiecare dată când e la ananghie se găsește un truc prin care să scape. Destul de iritantă a fost relația ei specială cu servitorii, roboții din acest univers, care îi sar în ajutor doar pentru că de‑a lungul vieții a fost oarecum amicabilă cu ei (spre deosebire de majoritatea oamenilor, care nici nu‑i bagă în seamă) – pare un motiv slab pentru importanța majoră a servitorilor în momente cheie. În primele capitole întâlnim doi Hexarhi, Mikodez Shuos și Kujen Nirai, care practic, prin propriile jocuri de putere, pun bazele echipei Cheris-Jedao. Am fost dezamăgit că dispar pentru restul romanului (Kujen revine scurt în amintirile lui Jedao din final, care suplimentează detaliile lipsă despre viața lui inițială), dar poate li se păstrează roluri mai consistente în romanele viitoare.
Apropo de restul trilogiei, romanul mi‑a stârnit o reacție destul de bizară: deși mi‑a plăcut, nu simt vreun interes pentru continuările prevăzute de autor. Descrierea cărții doi, dezvăluită de autor pe blog, e aproape identică cu cea a acestui roman, ceea ce‑mi întărește impresia. Simt cumva că autorul a epuizat deja majoritatea ideilor în povestea de față și orice ar adăuga ar fi în plus, sau o reluare a lor în altă formă. Nu e prima oară când abandonez efectiv o trilogie după primul roman, în ciuda faptului că l‑am apreciat, s‑a mai întâmplat cu City of Stairs și Steelheart. Poate Raven Stratagem va avea mai mult noroc, dar deocamdată nu e pe lista mea de priorități.
apropo de City of Stairs, ca o coincidență neașteptată, avem de a face tot cu șase facțiuni, acolo stabilite de zei, dar la fel fiecare conferă diverse abilități supranaturale, undeva la granița dintre magie și tehnologie extrem de avansată.
Post a Comment