Deși au trecut decenii de la devastatorul război între Zei și Magicieni, repercusiunile lui se fac simțite în continuare în cele mai izolate colțuri ale lumii. Departe în mijlocul oceanului, insula Kavekana își păstrase independența față de Zeii Vechiului Continent, dar la izbucnirea războiul, Makawe, alături de cortegiul lui de zeițe-surori, pornește pe mare să se alăture, din păcate, părții care urma să piardă. Locuitorii și preoțimea au așteptat în zadar glorioasa lui întoarcere profețită cu zel. Din rămășițele cultului său, foștii săi preoți au construit în schimb o afacere prosperă, profitând de neutralitatea insulei: ca Elveția (dacă Elveția s‑ar fi mutat în arhipelagul Hawaii), ei gestionează în sanctuarul din vârful vulcanului Kavekana’ai volume uriașe de contracte și tranzacții cu energie magică. În locul conturilor și garanțiilor bancare, ei au dezvoltat un sistem de idoli, zeități minore lipsite de conștiința de sine și voința modelelor lor reale.
There are many worlds, and one. A shadow cast is real, and so’s the caster, though each is of a different order. Cast a shadow complex enough, and one day it will look up. One day it will tear free from the wall to seek the one who gave it form. What might such a freed shadow feel, tumbling through spaces of greater dimension than its own?
Siguranța acestui sistem care a devenit popular în toată lumea, atât în vechile teritorii controlate de zei, cât și în Noua Lume liberă, este pusă la îndoială atunci când Kai încearcă să salveze un idol pe moarte, și rămâne cu impresia de nezdruncinat că acesta i‑a vorbit, deși așa ceva ar trebui să fie imposibil. În concediul forțat de recuperare, întâlnește în barul ei preferat un bard străin care‑și declamă admirația pentru o nouă muză, în versurile căruia recunoaște ultimele cuvinte ale idolului; mai apoi o fată a străzii susține că a întâlnit noi zei, unul dintre ei semănând cu același idol defunct – și astfel suspiciunea lui Kai capătă consistență.
He chuckled, meanly. “Never ask a poet to tell you the truth. We have ten different ways to describe a drink of water, and each is true and all lie.”
După primele două romane din serie, care mi‑au reînnoit dorința de a citi fantasy, al treilea din păcate nu mi s‑a părut la fel de incitant. Autorul dezvoltă în continuare sistemul magic din primele părți, aflăm diverse detalii anecdotice despre religiile Vechiului Continent, dar multe idei sunt reluate și reambalate, reducând impresia de surpriză și prospețime aproape constant prezente în celelalte două romane. Exemplul cel mai la îndemână sunt Penitenții, statui de piatră însuflețite de magia zeilor pentru a păzi insula în absența lui Makawe, care închid în măruntaiele lor răufăcători pentru a le reforma gândirea în concordanță cu perceptele – învechite – ale zeilor. O idee care se repetă, într‑o formă sau alta, în toate cele trei romane de până acum.
Cea mai semnificativă inovație este bazinul din vârful muntelui Kavekana’ai, în care la inițiere preoții zeilor își pot corecta imperfecțiunile prin simpla dorință – unde Kai, după cum mărturisește, a lăsat în urmă trupul de bărbat cu care se născuse, în care nu se simțea întreagă, ieșind într‑un corp de femeie. Pe de o parte e impresionat cât de nonșalant, de natural, a introdus autorul această transformare, care în lumea noastră ar fi mult mai complicată, și de realizat, și de acceptat social – avantajele de a controla complet lumea pe care o creezi ca autor. Pe de altă parte sunt puțin dezamăgit că schimbarea de sex nu a jucat un rol mai important în poveste, deși poate e suficient că ne informează despre identitatea lui Kai și cultura locală.
“And this is the story we told,” she said. “Once, there was darkness. All that was and wasn’t, in the same place and time. The Mother hung curled in the tight space of the first moments, and there she gave birth to Makawe and his sisters. That time-place was too small for them, so they pressed against its borders until they burst through, and found themselves atop a mountain above stretching water. But sunlight was too harsh, so they returned to darkness. Humans came next, rays of light rising out of the Mother. To hide from the sun we clad ourselves in mud, and shaped that mud into our bodies. It dried, and we were trapped within. Some the mud fit, and some it didn’t.”
Personajele principale în sine nu mi s‑au părut foarte interesante, lasă impresia că au fost alese mai degrabă pentru a reflecta asupra unor probleme sociale de actualitate, Kai ca reprezentantă a transsexualilor, iar Izza un exemplu de refugiat, prinsă între trauma pierderii căminului și ostilitatea noului mediu în care s‑a văzut aruncată. Printre cele secundare recunoaștem rapid personaje din ambele romanele precedente – un alt caz de „reciclare” a ideilor. Prezența lor a fost un indiciu destul de semnificativ, cel puțin pentru mine, asupra direcției în care se îndrepta deznodământul, ceea ce a știrbit încă puțin din suspans. Deși nu mă pot plânge de intervenția episodică a lui Elayne Kevarian, care învigorează toată scenele în care participă cu replicile‑i tăioase și prezența impunătoare.
În ciuda micilor defecte și repetiții, mi‑a plăcut romanul, deși nu mi‑a lăsat aceeași impresie puternică; mă îndoiesc că peste un an îmi voi aminti prea multe detalii, cu excepția pasajelor pe care mi le‑am notat. Am citit undeva pe internet că ordinea de publicare a cărților din această serie nu respectă cronologia internă a universului, în schimb numerele din titluri dezvăluie ordinea corectă – astfel Three Parts Dead este al treilea, Two Serpents Rise al doilea și Full Fathom Five al cincilea. Asta explică prezența unor fețe cunoscute, și poate îl va face mai relevant mai târziu, când voi ajunge la al șaselea roman.
Post a Comment