
La câteva secole în viitor, omenirea s‑a extins pe sute de planete terracompatibile din galaxie, formând o Confederație nu foarte strânsă împreună cu alte două rase extraterestre, kiinti și tyrathca. Oamenii înșiși au evoluat în direcții distincte în tot acest timp, care s‑au coagulat în două facțiuni majore. Pe de o parte edeniștii au îmbrățișat biotehnologia și gena afinității în special, o formă de telepatie care le‑a permis să construiască o societate aproape utopică, lipsită de boli și conflicte interne, un standard de bunăstare și progres pentru întreaga Confederație. De cealaltă parte, adamiștii mai conservatori au privit de la început cu suspiciune afinitatea; ei rămân adepți ai vechilor religii monoteiste ale Pământului, ai căror ierarhi au excomunicat afinitatea, ca și abilitatea edeniștilor de a supraviețui morții transferându‑și personalitatea în memoria extinsă a habitatelor organice. În ciuda acestor fricțiuni, cele două ramuri trăiesc în simbioză, colonizând împreună sistemele planetare: adamiștii revendică planetele similare Terrei, în amintirea biosferei distruse a Pământului, în timp ce edeniștii germinează habitate bitek pe orbita gigantelor gazoase, de unde exploatează He3, principala sursă de energie a Confederației.
Lăudată ca o renaștere a genului space opera, trilogia Zorii Nopții excelează în mod incontestabil în descrierea unui univers vast și complex. Peter Hamilton ne conduce printr‑o serie aproape nesfârșită de scene și locuri, de la abundența și serenitatea comunităților edeniste la înfloritorul Regat Kulu, la habitate renegate și planete sălbatice în curs de colonizare. Liantul care asigură comerțul și comunicarea în Confederație este saltul prin găuri de vierme, care permite transportul instantaneu pe distanțe de zeci de ani‑lumină. Și aici edeniștii au un avantaj cu navele lor bitek care pot simți și manipula câmpurile gravitaționale pentru a efectua salturi cu acuratețe sporită. Dotați cu conştiinţă de sine, șoimii‑de‑vid sunt germinați pe orbitele gigantelor gazoase, la fel ca habitatele edeniste, și de la naștere sunt legați prin afinitate de un căpitan care‑i va însoți toată viața. Conceptul aduce aminte de Moya din serialul Farscape, deși e mai probabil că acea navă a fost inspirată de Hamilton. Zborul de împerechere al șoimilor‑de‑vid e printre cele mai impresionante scene din roman, imaginând un mod complet diferit de a trăi în spațiul cosmic.