Peter Watts - Blindsight

blindsight n. [mass noun] MEDICINE the ability to respond to visual stimuli without consciously perceiving them, a condition which can occur after certain types of brain damage. Oxford Dictionary of English

În penultimul deceniu al secolului XXI, viața pe Pământ e ceva mai stranie decât ne‑o imaginăm acum. Biotehnologia a readus la viață vampirii, o subspecie Homo sapiens dispărută de sute de mii de ani, cu inteligență net superioară și simțuri mai acute, dar și o slăbiciune bizară pentru unghiurile drepte. Inteligențe artificiale raționează în concepte prea abstracte pentru muritorii de rând, așa că e nevoie de o nouă specializare, sintezist, un fel de interpret al concluziilor oferite de mașini. Oarecum redundanți, mulți oamenilor aleg beatitudinea iluzorie a Paradisului, o realitate virtuală în care‑și pot construi propriul univers, iar puținii care păstrează ambiția de a concura cu mașinile au nevoie de transformări radicale. A, să nu uităm, sexul în persoană e un obicei învechit, privit cu suspiciune și dezgust, acum că toate senzațiile pot fi reproduse artificial, amplificate și extinse, în timp ce partenerul se poate afla undeva de cealaltă parte a lumii.

Dar lumea urmează să devină infinit mai complicată atunci când într‑o zi – aproape de când aș împlini eu 100 de ani, în eventualitatea improbabilă că voi trăi până atunci – 65.536 de obiecte lovesc simultan atmosfera Pământului din toate direcțiile și se dezintegrează în decurs de câteva minute, trezind omenirea la o realitate neașteptată: extratereștrii sunt aici! După un asemenea salut impresionant, urmat însă de o liniște absolută cu mult mai neliniștitoare, era nevoie de un fel de răspuns. O echipă de elită este trimisă spre centura Kuiper la marginea sistemului solar, de unde au fost interceptate semnale legate de apariția „Licuricilor”. Unul din membrii echipajului lui Theseus, sintezistul Siri Keeton, este povestitorul romanului. Oficial, rolul lui este de a observa evenimentele și de a traduce informațiile complexe într‑un format inteligibil pentru spectatorii nerăbdători de acasă, printre care ne aflăm și noi ca cititori.

E greu să vorbești despre un roman atât de complex și dens ca Blindsight, pentru că riști fie să spui prea multe, să divaghezi în detalii și discuții imposibil de tranșat într‑o recenzie, fie prea puține, făcându‑l să sune ca orice alt roman SF. Sunt sigur că pentru mulți va fi greu de digerat, cu abundența de informații și termeni specifici din biologie, evoluționism, teoria jocurilor și psihologie. În plus, majoritatea lor sunt reali, restul în limita posibilului, așa cum explică autorul însuși în notele de la final. E ca și cum ai citi un roman al lui Greg Egan, dar scris de un specialist în biologie.

Nici personajele nu sunt de mare ajutor pentru cititorii neobișnuiți cu SF‑ul hard. Pentru o misiune de asemenea importanță e nevoie de indivizi excepționali, cel puțin „excentrici” (ca să zicem așa) și de aceea unora s‑ar putea să le fie dificil să‑i înțeleagă și să empatizeze cu ei. Totuși e o imagine interesantă despre cum ar putea arăta viitorul oamenilor, ce direcții de evoluție sunt posibile. Eu m‑am amuzat la un moment dat în cursul lecturii să‑i asociez cu ghildele din Dune: cu abilitatea lui de a „citi” lucruri nespuse din postura corpului și alte semne subtile, Siri e în mod sigur un Drept‑Vorbitor; vampirul Jukka Sarasti, cel care ia toate deciziile importante, un mentat care vede imaginea de ansamblu mult înaintea oamenilor; lingvista Susan James, cu alte trei personalități rulând concomitent în același creier, o Bene-Gesserit; maiorul Amanda Bates un Sardaukar; și biologul Isaac Szpindel un produs al tehnologiilor interzise din Tleilaxu și Ix. Autorul inserează însă în text și numeroase amintiri din trecutul lui Siri, începând cu copilăria și terminând cu momentul în care este cooptat de tatăl său pentru misiune, episoade care definesc personalitatea lui și ne fac o idee despre cât de diferit este de oamenii cu care suntem obișnuiți să trăim zi de zi, dar în același timp subliniază latura sa umană.

Dacă personajele vi se par ieșite din comun, atunci când întâlnim extratereștrii, orice iluzie de normalitate este abandonată definitiv. Așa cum ar trebui să facă orice roman science-fiction de calitate, Peter Watts imaginează o specie atât de diferită de noi, ridicând inevitabil o serie de dileme greu de răspuns despre umanitate. Cum ar fi „ce este conștiința?”, „este ea un ingredient necesar în dezvoltarea inteligenței, sau doar un produs secundar care n‑a fost încă eliminat de selecția naturală?” Așa cum spuneam mai sus, multe dintre ipotezele din roman se bazează pe studii reale. Despre unele dintre ele am citit și eu, de exemplu faptul că majoritatea acțiunilor noastre sunt inițiate de creier la nivel subconștient și de‑abia apoi înregistrate la nivel conștient – intervalul de timp fiind însă foarte mic, noi trăim cu impresia liberului arbitru. Însă ideea care m‑a impresionat cel mai mult a fost că, privit din perspectiva universului, omenirea trăiește pe o insulă minusculă, izolată într‑un ocean de neant. Marsupialele, deși perfect adaptate la mediul izolat al Australiei, au fost decimate atunci când alte mamifere au intrat în nișa lor ecologică; la ce ne putem aștepta noi oamenii, care nu am înfruntat până acum un competitor cu nivelul nostru de inteligență? Din această perspectivă, impresia că noi suntem cea mai de succes formă de viață de pe planetă e o simplificare periculoasă, care ne poate handicapa în eventualitatea unui contact cu vizitatori extratereștrii.

Ca atmosferă, Peter Watts creează una sumbră și plină de amenințări mascate, similară cu alte povestiri ale sale, care se potrivește foarte bine cu situația la limită. La începutul fiecărui capitol se găsesc citate care punctează scurt ideile romanului în același stil. Mie cartea mi‑a amintit în unele momente de Pushing Ice al lui Alastair Reynolds, dar mai ales de Sfera lui Michael Crichton, nu numai din perspectiva intrigii similare – examinarea unui artefact misterios și a minții umane – dar și a singurei fraze pe care o țin minte de acolo, ceva de genul că „ceea ce ne imaginăm despre cineva sau ceva nou spune mai multe despre noi înșine decât despre obiectul examinat”. Remarca se aplică din plin și aici, pentru că nava extraterestră se auto‑identifică drept Rorschach după un bine-cunoscut test psihologic – și totuși, ironic, nimeni din echipaj nu face legătura. La un moment dat m‑am temut că totul va degenera într‑un masacru gratuit gen Alien, dar din fericire nu se apelează la asemenea clișee. Există și posibile referințe la mitul grecesc al labirintului, nava umană fiind botezată Tezeu, după eroul care a învins minotaurul. Nu știu dacă au fost intenționate, dar se pot interpreta ca o metaforă a hățișurilor întunecate ale minții umane, sau poate doar ca paralelă la structura labirintică a interiorului lui Rorschach unde echipajul e nevoit să se aventureze în numeroase ocazii. Ce mi-a făcut deosebită plăcere a fost cum autorul ia în derâdere în doar câteva fraze ideea singularității tehnologice, poate pentru că se aliniază prea bine cu propria mea părere despre acest vis futurist. Un roman foarte interesant pentru fanii SF; cel mai probabil o să citesc și continuarea, care ar trebui să explice ce s‑a întâmplat pe Pământ în timpul în care expediția s‑a aflat la marginea sistemului solar.

Nota mea: 4.5

disponibilă online pe site‑ul autorului