The Girl-Thing Who Went Out For Sushi de Pat Cadigan se petrece în sistemul jupiterian, în timp ce numeroasele stații și habitate se pregătesc să observe un nou impact de dimensiunile lui Shoemaker-Levy. Majoritatea muncitorilor nu sunt însă bipezi, ci diverse forme de animale acvatice, membrii echipajului pe care‑l urmărim fiind de exemplu caracatițe. De‑a lungul povestirii descoperim că toți au fost la un moment dat oameni, care la sfârșitul vieții au ales să reînceapă într‑un corp nou, de unde și expresia din titlu. O idee interesantă, dar redată stângaci, din perspectiva unui sushi care pare puțin încet la minte, sau cel puțin atât de detașat de lumea înconjurătoare încât lasă o impresie ștearsă.
Pentru The Deeps of the Sky de Elizabeth Bear rămânem pe Jupiter, de data asta chiar în straturile superioare ale atmosferei tumultoase, populate de numeroase specii, inclusiv una inteligentă cu un ciclu de viață deosebit. Stormchases ia parte la activitatea obișnuită de minare a unei furtuni gigantice pentru mineralele ridicate din adâncuri când observă cum un fel de meteorit se prăbușește din cer la marginea furtunii. Relatată cu stil și în detaliu, povestirea se mișcă destul de încet, și de‑abia în final avem parte de un ritm mai alert și ceva clarificări.
Drive de James S.A. Corey are loc pe Marte, o colonie care seamănă destul de mult cu imaginea clasică construită de Kim Stanley Robinson. Inginerul Solomon Epstein testează modificările proprii la motoarele interplanetare în scopul de a le crește semnificativ eficiența. Accidental pornește propulsia și trebuie să se lupte cu accelerația uriașă pentru a opri nava. Povestea alternează cu scene din trecut, în special cum a cunoscut‑o pe soția sa, Caitlin. Mai palpitantă decât primele, este totuși trasă în jos de dialoguri stângace și premisa oarecum improbabilă a unui cercetător singuratic care nu poate cere ajutor. Adică putem să controlăm vocal telefoane, și așa ceva nu va fi disponibil în viitor pe nave mult mai mari și mai avansate?!
The Road to NPS de Sandra McDonald și Stephen D. Covey are loc pe suprafața înghețată a satelitului Europa, unde o echipă se pregătește să‑l traverseze pentru prima dată de la Ecuator la poli, sperând să demonstreze astfel că această rută e fezabilă și să rupă monopolul transportului spațial. Lucrurile se complică atunci când unul din membrii este accidentat cu câteva ore înainte de plecare și Rahiti Ochoa, poreclit Samoanul Nebun, decide să plece singur în călătoria de sute de ore. Plăcută de citit, dar cu foarte puține elemente originale.
Swift as a Dream and Fleeting as a Sigh de John Barnes se întoarce în mediul prozaic al Pământului, acum cu o populație umană mult redusă. Numeroase inteligențe artificiale, AHAI, sunt însărcinate cu consilierea lor psihologică; cel care relatează povestirea observă detașat diferența imensă între viteza sa de procesare și cea a oamenilor. Cam plictisitoare și cu un final care schimbă brusc accentul și lasă impresia că e neterminată și că autorul nu s‑a putut hotărî despre ce să scrie.
Cu titlul jenant de lung, Macy Minnot’s Last Christmas on Dione, Ring Racing, Fiddler’s Green, the Potter’s Garden de Paul McAuley ne duce pe satelitul lui Saturn, Dione, unde Mai Kumal sosește de pe Pământ pentru serviciul funerar al tatălui ei pe care nu‑l mai întâlnise de decenii. O viziune frumoasă a felului cum poate evolua arta pe o lume de gheață și în vid absolut, dar altfel destul de banală. Au fost mai interesante poveștile spuse de alții în jurul focului într‑o seară decât călătoria eroinei.
Din nou în spațiul terestru, Safety Tests de Kristine Kathryn Rusch se desfășoară de‑a lungul unei zile obișnuite de muncă a unui instructor de pilotaj. Responsabilitatea lui Devlin este să acorde licențe de zbor piloților interplanetari, și ca atare trebuie să se asigure că aceștia sunt în stare să piloteze în cele mai variate condiții și că nu vor claca sub presiune – și cea mai sigură cale de a face asta e să pice cât mai mulți dintre ei! Plină până la refuz de sarcasm și tensiune, a fost amuzantă și o schimbare binevenită de la banalitatea celorlalte.
I’m careful not to ask questions. Questions only make things worse. Questions give the talkers permission to continue. Questions make them believe I actually care.
O altă povestire care mi‑a plăcut, Bricks, Sticks, Straw de Gwyneth Jones urmărește o misiune complexă de explorare a sateliților galileeni. Pe fiecare dintre cei patru a aterizat un rover, iar satelitul Medici orbitând Jupiter asigură legătura cu baza de operațiuni de pe Pământ, unde patru cercetători sunt responsabili de ghidarea la distanță a roverelor. Pentru a compensa întârzierea mare în comunicații, personalitatea acestor patru a fost duplicată în software‑ul roverelor pentru a le asigura o oarecare autonomie. Dar, din cauza unei furtuni solare, releul este dezactivat și cele patru avataruri artificiale se găsesc brusc izolate, devenind paranoice și reacționând aberant și violent. Va reuși avatarul Sophie, mai puțin afectată de furtuna magnetică pentru că explora Callisto, să‑i readucă pe ceilalți la realitate și să refacă legătura spre casă?
Tyche and the Ants de Hannu Rajaniemi povestește într‑o manieră oarecum de basm despre Tyche, o fetiță care trăiește pe Lună sub îngrijirea Creierului și se joacă în locuri secrete cu Fata din Lună Chang’e, Magicianul și Iepurele de Jad. Sosirea neașteptată a unei armate de furnici mecanice care atacă orașul ascuns al prietenilor ei va dezvălui brusc secretul prezenței ei pe Lună. Greu de spus care a fost rostul acestei povestiri, în afară de un experiment de stil.
Obelisk de Stephen Baxter este povestea căpitanului Wei Binglin, care se stabilește pe Marte după ce ultimul său transport de coloniști supraviețuiește la limită unui accident, cu multe pierderi omenești. Deși datorită eforturilor lui nava reușește să ajungă pe Marte cu supraviețuitorii, el se simte vinovat și nu va mai pilota niciodată. Bill Kendrick, exilat de pe Pământ din cauza implicării în proiecte controversate de reversare a schimbărilor climatice care în schimb afectează negativ ecosistemul fragil, îl atrage pe Wei în proiecte din ce în ce mai extravagante, culminând cu cel mai înalt zgârie‑nori de pe Marte. Spusă pe repede-înainte, povestirea excelează doar prin egoismul și lipsa de scrupule a celor două personaje masculine – se pare o calitate definitorie a scrierilor lui Stephen Baxter.
Vainglory de Alastair Reynolds atinge de asemenea ideea de artă la scara sistemului solar. Într‑un bar de pe Triton, Loti Hung este abordată de o străină care se recomandă drept detectiv particular și o invită să vorbească despre un eveniment neplăcut din trecut, distrugerea satelitului Naiad. Specialitatea lui Loti este sculptarea asteroizilor, și amintirile scoase acum la iveală merg înapoi la una din primele ei comenzi, capul lui David de Michelangelo. Povestirea pare să fie legată de Pushing Ice – Loti fusese miner de comete înainte de a se reprofila pe artă odată ce meseria aceea nu mai era profitabilă. Ca de obicei autorul impresionează cu grandoarea rezultatului, totuși povestirea nu reușește să lase o impresie puternică, probabil din cauza tonului detașat, de conversație între doi vechi prieteni care au trecut prin multe.
Water Rights de An Owomayela are loc din nou în spațiul de pe orbita Terrei, unde o explozie dezafectează liftul spațial și aruncă populația într‑o criză acută de apă. Jordan Owole, proprietara unei ferme hidroponice, deține cea mai mare rezervă de pe orbită, și astfel devine ținta a tot felul de presiuni pentru a renunța la rezerva ei. O problemă interesantă și practică, pe care nu o vezi prea des adresată în science-fiction, dar pe de altă parte mi se pare implauzibil să construiești atâtea comunități fără nici o soluție de rezervă. Cel puțin o parte din locuitori ar putea fi trimiși temporar înapoi pe Pământ, apa se poate recicla în spații închise, etc. Pe deasupra povestirea înghesuie o mulțime de personaje într‑un spațiu prea mic, devenind prea încărcată și confuză.
The Peak of Eternal Light de Bruce Sterling ne prezintă societatea dezvoltată sub suprafața lui Mercur, colonizat cu generații în urmă de indieni. Regulile sunt stricte, separând femeile de bărbați și definind rolurile lor cu un tradiționalism dus la extrem. Probabil autorul a încercat un fel de satiră, dar e foarte greu de parcurs și am renunțat să mai citesc când cele două personaje, soț și soție, au început să dezbată dreptul soțiilor de a folosi biciclete.
Per ansamblu, mi s‑a părut o colecție mult mai slabă decât precedenta. Problema generală, așa cum o văd eu, e că nici una din povestiri nu are o temă puternică, care să impresioneze și să capteze atenția. Majoritatea fie se bazează pe apartenența la un univers mai complex, detaliat în alte romane, fie pus și simplu relatează momente care nu sunt cruciale, ci consecințe sau cauze ale unor evenimente mai importante, care ar trebui să fie în centrul atenției. Ca să dau doar un exemplu, în Obelisk punctul decisiv este accidentul în care e implicat Wei și nava pe care era căpitan, dacă autorul ar fi scris despre asta am fi avut o idee bună despre gândirea lui și motivația pentru renunțarea la zbor.
Post a Comment