‘One day something will come through that will amaze us all. Perhaps you will be the first to see it.’ După o perioadă de recesiune, revolte și atentate cu mini-bombe nucleare, Pământul e confruntat cu un eveniment epocal: contactul mult-așteptat cu o rasă extraterestră. Jackaroo vin în pace, oferindu‑și ajutorul pentru problemele omenirii, împreună cu o duzină de planete pentru colonizare și explorare. În schimb refuză cu abilitate să răspundă la majoritatea întrebărilor, păstrând un mister ferm în jurul aspectului lor și a civilizațiilor dispărute, ale căror ruine împânzesc noile colonii. Treisprezece ani mai târziu, Chloe Millar, o tânără vânătoare de artefacte extraterestre, intuiește în desenele obsesive ale unui adolescent fugit de acasă posibile indicii către o descoperire majoră despre Vechile Culturi. În același timp pe Mangala, una din planetele populate predominant de europeni, polițistul Vic Gayle și partenerul lui, Skip Williams, au de rezolvat o crimă urâtă petrecută chiar în seara aniversării fondării coloniei.
Am ales cartea de față pentru că‑mi plăcuse povestirea 17 și s‑a vândut la reducere pentru Kindle înainte de lansare. Și la prima vedere a părut interesantă, ceva la intersecția între Sfârșitul Copilăriei (extratereștrii misterioși care ghidează omenirea), Avatarul (lui Poul Anderson) și Final Days al lui Gary Gibson (găuri de vierme, colonii și artefacte periculoase). Misterul promovat de Jackaroo și relicvele aduse pe Pământ întrețin o adevărată explozie de teorii ale conspirației și de culte care mai de care mai excentrice, vorbind în limbi de mult dispărute și proclamând salvarea în adâncurile spațiului. Autorul dezvoltă o serie de idei solide, plauzibile, de la mișcarea conservatoare care încearcă să limiteze schimbările produse de contactul constant cu necunoscutul, la tehnologii pe jumătate înțelese, la infiltrarea speciilor extraterestre în ecosistemele pământene.
Altele în schimb scârțâie, cum ar fi referințele constante la Facebook și alte rețele sociale din prezent – ar trebui să cred că peste câteva decenii se va folosi tot Facebook și oamenii tot nu vor ști cum să controleze cine postează pe profilul lor? Ce să mai zic de tumblr și Bitcoin, de care multă lume nici măcar n‑a auzit. În ritmul ăsta cartea va fi depășită în maxim cinci ani. Nici coloniile nu stau mai bine: orașul Petra de pe Mangala e o replică fidelă a civilizației americanizate de acum, cu fast‑food‑uri, drogați și capi mafioți. Deși e destul de plauzibil, nu mă pot hotărî ce e mai deprimant: că oamenii nu pot să iasă din aceste tipare nici măcar în aceste condiții excepționale sau că autorul nu are forța să propună ceva deosebit.
You cannot destroy the message by burning the paper on which it is written, although I understand why the attempt was made. An example of your bicameral nature. Love and hate. Phobia and agape. All that jazz. You’re afraid, but you are also fascinated. Structura cărții, cu capitole alternând între perspectiva lui Chloe și a lui Vic, pare o alegere potrivită, dar în ansamblu dăunează calității romanului. Una din probleme este stilul sacadat al autorului, care scrie capitole prea scurte; de fiecare dată când se întâmplă ceva interesant într‑una din jumătăți, acțiunea se întrerupe și sare în cealaltă. La fel de agasant e felul în care întrerupe conversațiile cu descrieri: după primele două-trei replici își aduce aminte să ne spună cum arată și cum sunt îmbrăcați interlocutorii, sau inserează pagini întregi din amintirile personajelor centrale. Ceea ce nu e un lucru rău la început, când avem nevoie să‑i cunoaștem mai bine, dar continuă practic întreg romanul, diluând acțiunea cu informații inutile.
Cealaltă mare problemă este că cele două povești converg, și inevitabil cititorul descoperă indicii dintr‑o parte înaintea personajelor din cealaltă. Eu intuisem deja prima conexiune după un sfert din roman și pe la jumătate legăturile erau suficient de clare, deși personajele erau în continuare în ceață. Cineva recomanda într‑o recenzie pe Goodreads să urmărim datele din titlul fiecărui capitol, dar eu n‑am făcut asta, și a fost mai bine: diferența de câteva zile face succesiunea de evenimente și mai evidentă, în detrimentul suspansului. În ultimul sfert, când ambele fire converg pe Mangala, duplicarea punctelor de vedere duce la multe situații în care știm deja ce se va întâmpla în linii mari pentru că urmărim aceeași scenă de două ori. O redundanță inutilă, care pe mine m‑a plictisit. Nu ajută deloc nici felul cum investigația polițistă stagnează după primele capitole: Vic și Skip se fixează de la început pe doi suspecți, dar nu reușesc să strângă dovezi împotriva lor, doar suspiciuni. După părerea mea, această parte ar putea fi omisă complet, cartea ar fi fost mult mai antrenantă dacă ar fi urmărit‑o doar pe Chloe, cu Vic un simplu personaj secundar spre final.
Personajele în sine nu sunt foarte interesante, ci mai degrabă schițate și încărcate de clișee. Atât Chloe cât și Fahad, adolescentul infectat de un eidolon extraterestru, sunt orfani căutând indicii despre moartea părinților lor. Vic e un polițist tipic, divorțat cu o viață dezordonată, care pe deasupra mi se pare prea incompetent pentru un detectiv criminalist: la un moment dat îl întreabă pur și simplu pe unul din mafioții suspecți unde e arma lui extraterestră – asta în condițiile în care poliția nu avea nici o dovadă că acea armă ar fi fost vreodată în posesia suspectului. Evident mafiotul i‑a râs în nas.
Finalul romanului se pierde într‑o confruntare confuză, care încheie conflictele oamenilor eliminând pur și simplu tipii răi, dar nu spune absolut nimic în plus despre intențiile extratereștrilor. Ca și restul cărții, autorul se concentrează prea mult asupra unor false drame umane, ignorând multe alte aspecte care ar merita mai multă atenție. Impresia pe care mi‑a lăsat‑o, de la început la sfârșit, a fost că petrecem prea mult timp cu niște personaje mediocre, în loc să explorăm numeroasele orizonturi deschise de planetele noi, de istoria bogată a fostelor civilizații. E foarte probabil ca autorul să aibă pregătită o continuare, dar după dezamăgirea acestei deschideri nu cred că va merita citită.
Post a Comment