Ultima parte a trilogiei Prințul Nimicului își pierde din păcate mult din suflul original și din tensiunea romanelor precedente. În mare parte problema provine din acumularea constantă de putere în mâinile lui Kellhus: la un moment dat e greu de imaginat o forță care‑i poate sta în cale. Inimile Inrithi sunt cucerite de predicile lui, spionii-piele din rândurile Războiului Sfânt sunt demascați. Însăși Școala Mandatului i se alătură și Achamian primește permisiunea de a‑l iniția în misterele Gnozei, pe care Kellhus le absoarbe cu aceeași ușurință cu care s‑a adaptat și a luat în stăpânire fiecare aspect al acestei lumi.
You are fallen from Him like sparks from the flame. A dark wind blows, and you are soon to flicker out.
Songs 6:33, The Chronicle of The Tusk Pe lângă traseul lui, celelalte fire narative par acum șterse și lipsite de relevanță. Achamian este măcinat de îndoieli, ca și până acum, oscilând între durerea și furia pierderii lui Esmenet, admirația față de omul Kellhus și obligația de a‑l ajuta pe salvatorul Anasûrimbor împotriva Consult‑ului. Esmenet încearcă să se acomodeze cu noul ei statut de soție a Profetului și supraveghetoare a intereselor sale lumești. Intrigile lui Conphas, expulzat din rândurile Oamenilor Fildeșului și rănit în orgoliul propriu, nu par să aibă suficientă forță să întoarcă sorții în favoarea lui, de vreme ce îi este greu să treacă de supravegherea sălbatică a războinicului Scylvendi. Însuși temutul Consult se găsește în situația de a‑și fi subestimat adversarul: după ce complotaseră de decenii distrugerea Cishaurim, ascensiunea rapidă a lui Kellhus îi surprinde și atacurile lor împotriva lui sosesc prea târziu.
Truth and hope are like travellers in contrary directions. They meet but once in any man’s life.
Ainoni Proverb Dacă acțiunea din prezent nu mai e la fel de palpitantă, romanul continuă cu succes să umple golurile din istoria milenară a Eärwa: prin visurile lui Achamian, prin versurile din Saga parcursă de Esmenet în timp ce învață să citească, prin lunga anexă de la final care explică evenimente dinainte de sosirea oamenilor, războaiele sângeroase dintre non‑oameni și Inchoroi. Ar fi suficient material acolo pentru cel puțin încă o trilogie, sau o serie de povești în genul Silmarillion. Tot din anexe se desprind mai multe detalii despre filozofia ordinului Dûnyain, care seamănă cu budismul, așa cum celelalte două religii majore sunt modelate după creștinism și islam.
Printre temele romanului se desprinde, pentru scurt timp ce‑i drept, o altă aluzie la Dune, la pericolul alăturării puterii seculare și celei religioase într‑o singură persoană: orice dezacord devine blasfemie, orice propunere un act de jignire față de înțelepciunea zeului. Dar ideea de bază a întregii serii, care se consolidează prin exemplele a numeroase personaje, e lupta împotriva prejudecăților, a doctrinelor care țin în loc dezvoltarea indivizilor. O formă de umanism bazată atât pe pragmatism – Kellhus are nevoie de cât mai mulți aliați și nu se poate împiedica de convențiile învechite ale oamenilor – cât și pe căutarea adevărului atât de prețuit în învățăturile Dûnyain.
Sorcery — The practice of making the world conform to language, as opposed to philosophy, the practice of making language conform to the world. Finalul este destul de abrupt, lipsit de impactul celorlalte care împingeau cititorii mai departe, spre următoarea parte. Probabil voi continua cu trilogia care urmează cândva în viitor, ar fi interesant de văzut cum se schimbă lumea în tranziția de la Evul Mediu la un fel de Renaștere sub conducerea noului Împărat.
Post a Comment