Printre toate problemele mari și mici, urgente sau triviale,cu care se confruntă constant lumea, tranzitul improbabil al unei găuri negre prin sistemul solar nu reușește să stârnească multe valuri în conștiința publică. Doar grupuri răzlețe de foști studenți în domeniul științific dau evenimentului interesul meritat, pregătindu‑se pentru scenariile extreme în care Taraxippus ar putea genera valuri mareice uriașe, devastând uscatul pe sute de kilometri în interior. În această eventualitate, Matt și prietenii lui extind un experiment din facultate, construind o ambarcațiune alimentată de energia valurilor, Mandjet‑ul, cu un mini-ecosistem marin inclus pentru a asigura hrana ocupanților umani. În ciuda avertismentelor repetate, puțini prieteni și rude aleg precauția de a se refugia în largul oceanului atunci când gaura neagră se apropie la maxim de Pământ. Dar, din păcate pentru omenire, problemele de‑abia atunci vor începe…
Matt had been a student when the first tiny discrepancies began appearing in the orbits of Saturn and Uranus, and a paper rushed out by a prestigious journal had claimed the results as evidence for a long-hypothesized trans-Neptunian planet. But while other groups had failed to reach the same conclusion, it had taken a year for the authors of the original paper to identify the error in their own analysis and admit that something else entirely was frightening the horses.
Anul acesta am avut parte de noi lansări de nuvele de la doi dintre autorii mei preferați SF, Alastair Reynolds și Greg Egan, pe care le‑am comandat în avans. În comparație cu Permafrost însă, Perihelion Summer nu mi‑a lăsat o impresie prea favorabilă. Mi se pare foarte ciudat să recunosc asta, pentru că de obicei romanele lui Egan au o solidă bază științifică, dar nu pot să neg impresia că efectele trecerii unei găuri negre de asemenea masă prin vecinătatea Pământului ar trebui să fie mai semnificative decât relativ minora modificare de orbită din povestire. Probabil autorul a făcut niște simulări și aceste rezultate sunt plauzibile, dar mie tot mi se par minimizate, departe de realitate.
Din păcate, asta nu e singura neplăcere a mea legată de povestire. După primul capitol, la finalul căruia gaura neagră deja se îndepărtează implacabil spre vidul interstelar, accentul se mută complet pe modificările bruște ale climatului, cauzate de noua orbită în jurul Soarelui: anotimpuri mult mai extreme, cu călduri letale în zona ecuatorială și în cursul verii, și înghețuri năprasnice iarna. Ambarcațiunea lui Matt se dovedește o investiție bună, căci le oferă libertatea de a migra spre sud, departe de coastele Australiei pe durata verii. Din nou apelurile lor se confruntă cu incredulitatea și inerția majorității populației, care refuză efectiv să accepte că situația se va deteriora atât de drastic atât de repede.
Într‑un fel pot înțelege dorința lui Egan de a trage un nou semnal de alarmă asupra încălzirii globale, căci, să fim serioși, ăsta e scopul real al acestei povești. Dar prezentând efectele extreme ca consecință a unui eveniment extern improbabil nu face decât să dea apă la moară celor care susțin sus și tare că fie nu există încălzire, fie că nu e cauzată de activitatea umană, fie că efectele nu vor fi atât de grave pe cât le prezintă oamenii de știință, și deci o nouă scuză de a amâna măsurile drastice necesare pentru a limita dereglările climatice. Intenția e lăudabilă, dar realizarea lasă de dorit, inclusiv la capitolul acțiune, care consistă predominant din scene disparate, și personaje, prea slab schițate ca să implice emoțional cititorii. Iar unele idei, deși potrivite, au fost încercate de alții – cum ar fi orașele protejate de domuri imense prezente în Night’s Dawn. În acest caz, cred că ar fi fost de preferat ca autorul să extindă povestirea la nivelul unui roman, să‑și ofere libertatea de a explora mai detaliat, pe termen îndelungat și la scară planetară, consecințele noului climat.
Post a Comment