În inima Africii oamenii și‑au dus de veacuri viața pe coamele gemene Kameno și Makuyu, îndeplinind cu sfințenie ritualurile zeului Murungu, luptând împreună împotriva triburilor vecine Maasai sau între ei când rivalitatea dintre ei creștea. Printre coame, prin Valea Vieții, ca o graniță care în același timp unește triburile, curge râul Honia unde se duc vitele la adăpat și pe malul căruia se desfășoară cele mai sacre ritualuri ale triburilor Kikuyu, circumciziile tinerilor care devin adulți. De câțiva ani însă o nouă putere și‑a făcut simțită prezența în zonă: în Siriana au sosit misionari creștini care au răspândit religia omului alb până pe coame. În Makuyu, cel mai înfocat susținător al lor este piosul Joshua, care sfidând tradiția interzice celor două fiice ale sale să fie circumcise, văzând în asta un obicei păgân. De cealaltă parte a râului, pe Kameno, bătrânii înțelepți, îngrijorați de influența noii religii, își pun speranțele de rezistență în Waiyaki, fiul vraciului Chege. În urma unei viziuni, acesta își trimite fiul la școala din Siriana pentru a învăța secretele omului alb și a le întoarce împotriva lui. Va reuși tânărul Waiyaki în această misiune dificilă de a reconcilia tradiția și modernul, de a împăca forțele potrivnice care amenință să sfâșie cele două coame?
Cu un stil înșelător de simplu și subtil, care se mulează bine cu personajele lui adolescente, autorul african ne poartă în mijlocul rezistenței împotriva colonialismului din centrul Africii. Romanul destul de scurt reușește să acopere o gamă largă de teme relevante atât pentru timpul și locul acțiunii cât și pentru restul lumii. Conflictul între tradițiile ancestrale și nou-venitul creștinism sunt doar o mică parte din acestea; în primul rând acest conflict se mulează pe rivalități mai vechi între cele două culmi, fiecare atribuindu‑și un rol privilegiat în mitul creației al lui Murungu. La asta se adaugă tensiunea dintre intransigență și toleranță, o luptă mult mai inegală, căci de partea toleranței se află prea puțini membrii ai tribului, în frunte cu Waiyaki, care vede în educație singurul mod de a scoate triburile din izolare, de a le da o voce cu care să‑și poată apăra interesele. În schimb majoritatea preferă învinuirile și stârnirea fricii pentru a ațâța o tabără împotriva celeilalte.