Kurt Vonnegut - Cat’s Cradle

Undeva la sfârșitul anilor 60, John (fără nume de familie), scriitor liber-profesionist, strânge material pentru o carte despre ziua de 6 august 1945 când a fost detonată prima bombă nucleară deasupra Hiroshimei – așa cum acum se fac atâtea filme și se scriu atâtea lucruri despre atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite. Cu un asemenea subiect, din carte nu poate lipsi povestea părintelui bombei nucleare, fizicianul laureat al premiului Nobel Felix Hoenikker. Dar cum acesta a murit în urmă cu ani buni, lui John nu‑i rămâne decât să‑i contacteze pe cei trei copii ai acestuia, Angela, Frank și Newton, și să afle povestea zilei de 6 august din perspectiva lor. În călătoria lui în Ilium, New York, unde locuise și muncise răposatul eminent, John începe să dezgroape lucruri cu cât mai neașteptate, cu atât mai periculoase pentru întreaga omenire.

As Bokonon says: Peculiar travel suggestions are dancing lessons from God.

Nu am avut prea mult contact cu romanele lui Kurt Vonnegut, singurul pe care l‑am citit în afară de acesta mi‑a lăsat un gust cam neplăcut; Cat’s Cradle e însă mult deasupra lui și aș îndrăzni să‑l numesc unul dintre cele mai bune romane SF pe care le‑am citit. Structurat în numeroase capitole de doar câteva pagini, aproape fiecare dintre ele ar merita o discuție în sine. Vonnegut concentrează în fiecare câte o temă, o satiră, o întorsătură la care nu te‑ai fi așteptat, atacând cu sarcasm și umor negru ideile luate de bune de majoritatea oamenilor, de la sufletele pereche la visul americanilor de a fi iubiți peste tot – o, ce remarci atât de relevante și acum, în contextul luptei contra terorismului – de la imparțialitatea oamenilor de știință la iluzia că publicul larg înțelege ceva din descoperirile lor și că le pasă de asemenea subiecte, de la infailibilitatea procesului de justiție la falsele asocieri pe care oamenii le construiesc, pe baze naționale, familiale, etnice, ș.a.m.d., – granfalloon în terminologia bokononistă – și care nu servesc decât la a ne separa artificial de cei care rămân în afara grupului. Multe sunt frazele cu înțeles dublu și sunt sigur că voi descoperi mai multe când voi reciti cartea.

Wired Science: “Undead: The Rabies Virus remains a Medical Mystery”

No one survives rabies: Such was the final verdict of medicine, not merely in Rodney Willoughby’s board exam but in medical texts dating back to at least the first century AD. It is not only an acute disease but one that is unremitting, wrote Soranus of Ephesus, one famed physician in the Greek tradition. Suśruta, a fabled surgeon of ancient India, gestured at 100 percent fatality in his own account of hydrophobia: If the patient in such a case becomes exceedingly frightened at the sight or mention of the very name of water, he should be understood to have been afflicted with Jala-trása”—literally water-scare—”and be deemed to have been doomed.

Monica Murphy & Bill Wasik

Long and catching story about a fatal disease that plagued humanity from the dawn of time. It really highlights how fortunate we are to live in a age when it can be easily cured and the paradox that modern medicine still knows very little about how rabies acts and why it causes death in the overwhelming majority of untreated cases.

What’s new in Chrome 23

For some reason – I’m betting on the summer holidays – this version of Chrome doesn’t bring many updates and most of them are just older experiments that graduated to become standard browser features.

Long-awaited by privacy advocates, but still controversial in the implementation, Chrome 23 includes a new setting for ‘Do Not Track’. For now it’s still very much a work in progress; the first time I enabled it Chrome showed a disclaimer stating just that. Right now you get a warning about the limited usefulness of enabling it and a link to a help article that doesn’t yet exist…

Enabling ‘Do Not Track’ means that a request will be included with your browsing traffic. Any effect depends on whether a website responds to the request, and how the request is interpreted. For example, some websites may respond to this request by showing you ads that aren't based on other websites you've visited. Many websites will still collect and use your browsing data - for example to improve security, to provide content, services, ads and recommendations on their websites, and to generate reporting statistics. Learn more

The New York Times: “A 21st-Century Islam”

As for the new leaders of Egypt, Libya and Tunisia, and the great mass of moderate Muslims, they might recall the words of the late Grand Ayatollah Hossein Ali Montazeri protesting the stolen Iranian election of 2009 — an example of God’s supposed will imposed over the will of the people:

A characteristic of a strong and legitimate government — Islamic or not — is that it is capable of respecting all opinions, whether they support it or oppose it. This is necessary for any political system, in order to embrace all social classes and encourage them to participate in the affairs of their nation, and not dismiss and repulse them.

Roger Cohen

As I was returning from Paris – for the second time this year, nevertheless – I picked up a copy of the International Herald Tribune (courtesy of AirFrance) and this article drew my attention. It reminded me of a small story I heard two years back in München from a tour guide. We were ending the free tour at the Feldherrnhalle; the entrance is flanked by two lion statues – incidentally one of the city’s symbols. The lion on the right faces the Münchner Residenz, the seat of government up until the beginning of the 20th century, and has its mouth open – which is meant to signify that you should be able to speak against the government, to question the decisions of your leaders. The lion on the left faces the Theatinerkirche and has its mouth shut, meaning you shouldn’t question your God and religion. That is the almost impossible task of a theocratic government, balancing the need for flexibility and change with the already established ‘Word of God’.

Ironically, this building played a major role at the start of the Nazi movement as the place of the 1923 Beer Hall Putsch and later has been turned into a hallmark of Nazi propaganda in Germany, turning the symbol of the two lions on its head: challenging existing beliefs while restricting the freedom of speech – or even the freedom to live – for the citizens of Germany.

The Next Web: “In China, Apple’s Maps Satellite Hybrid Views Only Show China, Taiwan”

So we were just checking out Apple’s new widely dissed Maps app, and found something extremely interesting: if you are in China on a domestic network (i.e. not on a VPN) and you look at the satellite or hybrid view, you only see China. That’s right, it seems the entire rest of the world is not available (Taiwan is included in the map, fyi, but the actual satellite images are scraped out). Chad Catacchio

Apple’s Reality Distortion Field meets China’s Great Firewall. A perfect match.

Anil Dash: “Who benefits from iOS6's crappy maps?”

Obviously, Apple's going to fix as many of these bugs as they can. I'm not pretending they're incompetent or somehow want to deny people access to good maps on mobile devices. But the simple fact is: When you buy an iOS 6 device, you get a worse experience for search and no ability to get transit directions out of the box, both of which are significant downgrades from iOS 5. Anil Dash

If it’s that bad in the US, I can only imagine how much worse it will be in my home country, which must barely be a spec on Apple’s radar. But, as usual, there is no shortage of Apple apologists:

@anildash AAPL had no choice. They had to stop making GMaps better. Usage is critical. GMaps will start to degrade blog.lumatic.com/post/318638656…

— Scott Rafer (@rafer) September 19, 2012

What’s missing from this conversation is that map usage is critical. Regardless of Google’s PR success in the Atlantic’s unintentionally misleading Google Ground Truth infomercial, more than half of Google’s mobile map usage is going away in the next month or two. I love the Atlantic, but they got punkd. Usage makes maps better a lot faster than software does. Scott Rafer

Jeff Carlson - The Frozen Sky

Undeva la începutul secolului XXII, roboții din exploatările automate de deuteriu de pe Europa scot la iveală urme de viață în regiunea polului sud. Nu peste multă vreme, aceleași mașini descoperă hieroglife săpate în gheață, fără îndoială opera unor ființe inteligente. Cuprinse de entuziasm la primele semne de inteligență în afară de cea umană (sau poate temându‑se să piardă o sursă relativ ieftină de energie), guvernele Pământului trimit o expediție formată din trei oameni de știință către satelitul lui Jupiter pentru a investiga vestigiile înainte de a fi distruse de mediul volatil.

Sunt puține lucruri bune de spus despre această povestire. Ideea existenței organismelor vii pe Europa nu mai e demult ceva original, nici în rândurile autorilor SF – începând cu Odiseea Spațială a lui Arthur C. Clarke – nici în cele ale oamenilor de știință, unde se caută modalități de a confirma sau infirma această ipoteză. Ideea unui Prim Contact care se termină prost a fost și ea folosită și răs‑folosită în literatura de gen; iar unii chiar au reușit să scoată cărți bune din ea, cum sunt Orson Scott Card cu Jocul lui Ender sau Peter F. Hamilton în Steaua Pandorei. Aici Choh Lam și Christmas Bauman sunt deja morți în primul capitol – asta e partea oarecum interesantă, structura nuvelei, care alternează planul prezent cu cel trecut, păstrând ceva suspans asupra felului în care s‑a ajuns în situația de față – doar Alexis Vonderach supraviețuiește să se confrunte cu „amfibienii”. Tehnologia prezentată e de asemenea destul de standard: exo‑scheletul bun la toate fără de care nimeni n‑ar supraviețui temperaturilor extreme și lipsei de oxigen, nanotehnologia care repară unele răni ale lui Vonnie, computerele suficient de puternice să simuleze mintea unui om – unul din colegii ei morți e readus virtual la viață ca să o asiste în încercarea de a reveni la bază. Iar când Carlson încearcă ceva mai mult, cade brusc în domeniul neverosimilului: simularea lui Lam pretinde că a descifrat hieroglifele amfibienilor. Chiar dacă algoritmii ar fi suficient de puternici să extragă o întreagă limbă din datele extrem de sumare ale unui text de câteva zeci de caractere, cine garantează că limba extratereștrilor nu s‑a schimbat între timp? Ar fi ca și cum ai încerca să vorbești cu un arab după ce ai descifrat hieroglifele egiptene...

Personajele sunt slab schițate – deloc de mirare de vreme ce două mor aproape imediat – și pline de clișee – singurul lucru care reiese despre Lam e dorința de cunoaștere și lipsa de încredere față de politicieni, un portret tipic de „om de știință”. Vonnie are mai mult spațiu dedicat, dar nu e în stare să exprime decât indecizie, incapacitatea de a alege între a lupta cu inamicul și a comunica cu ei, ceea ce nu face decât s‑o înfunde mai mult în problemă. Pe scurt, e bine că nuvela a fost gratis pe Amazon, pentru că mai mult de atât nu merită.

Visualize your LinkedIn network with inMaps

I was writing the other week about Wolfram|Alpha’s new service that analyzes your Facebook connections to generate a comprehensive report and a network map. Just after publishing that article I was going through the LinkedIn updates on their iPhone app and I stumbled upon a tool that does a similar thing – with a smaller scope – for the professional connections on LinkedIn: inMaps. It’s already more than one-and-a-half years old and I’m a little surprised I didn’t discover it until now.

Facebook Stories: “Mapping the World's Friendships”

Immigration is one of the strongest links that seems to bind these Facebook neighbors, as thousands of people pour over borders or over seas, seeking jobs or fleeing violence, and making new connections and maintaining old friendships along the way. Economic links, through trade or investment, also seem to be strong predictors of country connectedness. And finally, one of the most overwhelming trends we found as we explored this graphic is the strong tie that remains between nations and their former colonizers, whose continued linguistic, cultural, and economic ties still echo today. Mia Newman

A Closer Look: Romania & Italy

Romanians represent the largest immigration population in Italy. Almost a million Romanian-born citizens comprise 21% of the Italian population as of 2011. Source

Sounds about right. The first sentence that is, because the calculation in the second part is a little off. Italy would have to have only about 5 million population for the Romanian immigrants to account for 20% of it…

Methodology: Rankings between countries are based on the number of Facebook friendships between countries and the total number of Facebook friendships within each country. Countries are colored based on which continent they're a part of or their official language. "A Closer Look" offers a selection of historical, economic, linguistic, and cultural facts about the relationship between two countries.

Aliette de Bodard - Nuvele în ciclul Xuya

O apariție recentă printre autorii de SF și încă mai recentă pe lista mea de lecturi, Aliette de Bodard pare o scriitoare cu mare potențial. Din nuvelele publicate până acum am citit câteva plasate în universul Xuya, o lume alternativă în care cultura chineză și cea aztecă joacă roluri majore – o alegere originală cel puțin față de nenumăratele extinderi în viitor ale modelului occidental/american. În ciuda limitărilor de care pot fi mereu acuzate povestirile scurte – spațiul insuficient pentru a dezvolta cum trebuie acțiunea, istoria de până atunci, personajele – Aliette de Bodard reușește să prezinte caractere puternice și bine definite – preponderent feminine – și să abordeze subiecte neconvenționale sau într‑un mod deosebit, care relevă diverse aspecte ale universului alternativ creat sau pur și simplu ale omenirii în general.

‘Title Links’ back on Blogger

In the wake of last year’s Blogger redesign, some former features and options disappeared; among them the ability to link your post title to any link on the web rather than just pointing to the article URL. I missed this one the most, since it’s a must have if you want to effortlessly build a link blog. For a while I kept switching to the old dashboard just to be able to add a ‘title link’.

But it looks like the Blogger team is getting around to retrofitting some of these past features in the new design. After introducing the option to customize the article permalink while composing the post and later merging this into a single section together with ‘enclosure links’, Blogger added in the same section another field for the ‘Title Link’. Unlike custom permalinks which launched first in Blogger in Draft, this feature is already live on the regular dashboard, so you can start using it right away. Guess it’s time to go update some of my older posts…

Facebook Help Center: “Photo Syncing”

Photo syncing lets you store your mobile photos privately, then choose which ones to share. Right now photo syncing is a test and only available for some people using the newest Facebook for Android app. Facebook Help Center

Seems a bit odd that this is not available in the iPhone app (even as a test), given the level of system integration Facebook is about to get in iOS6. Or could this be a last-minute surprise Apple-style? In any case, not sure I would want to use such a feature, given Facebook’s track record with privacy.

Also sync is such a misleading label here; the app doesn’t sync anything, it just uploads photos to Facebook’s servers.

via JanFirsching

Analyze your Facebook activity with Wolfram|Alpha

There is no shortage of apps that analyze your Twitter account for data, digging up when you first joined Twitter, the apps used to post, etc., but that hasn’t been the case for Facebook – probably because of the higher data complexity and privacy concerns associated with it. But last week Wolfram|Alpha made their debut in personal analytics by offering analytics for personal Facebook accounts. It’s not likely something that the general public will ever get excited about, but, than again, I’m not the general public, so I was very interested on what it had to offer.

You can get started at the dedicated page on the site or directly by searching for facebook report or my facebook on Wolfram|Alpha. Naturally, you have to grant permission to access your Facebook data. Unfortunately, before you get the report you also have to create a Wolfram|Alpha account – this just creates an unnecessary entry barrier for users. Furthermore, downloading charts or data requires a Pro account. You can start a trial version, but that only comes with 500 credits, which are not nearly enough to save the data from this report, let alone any other.

Chrome for iOS – not default for good reason

Despite not being able to become the default browser like on a desktop computer, despite not being able to use its greatest asset, JavaScript speed, Chrome was launched for the iOS platform some two months ago. Since I’m a regular user of desktop Chrome, I couldn’t pass out the opportunity to see how it performs on mobile.

Overall it’s a good browser that comes with some advantages over Safari. The biggest plus is the ability to sign in with your Google account and have all your data from Chrome desktop (bookmarks, history, open tabs) synced immediately to your mobile device; you can also use auto-sign-in on Google sites for quicker access – it’s a pain to type complex passwords on a mobile keyboard. Unfortunately missing: syncing the ‘most visited’ sites; Chrome for iOS shows only the most visited sites on the phone. You can also send pages from desktop Chrome to mobile Chrome for offline reading either via ‘Chrome-to-mobile’ or from the ‘Print’ dialog by selecting your iPhone from the list of available printers. This feature was initially launched for the Android version, but it works on iOS as well.

Haruki Murakami – Pădurea norvegiană

Am avut ceva ezitări înainte de a mă apuca de acest roman al lui Murakami. Citisem în treacăt scena de început și mă cam lăsase rece, așa că, deși aveam cartea de ceva vreme pe Kindle, am amânat mult să o citesc; până am rămas în pană de idei de lectură și am cedat într‑un final. Din păcate impresia de la început s‑a dovedit corectă…

Deși primele pagini se petrec în Hamburg, acțiunea se întoarce imediat în trecut, în Japonia adolescenței lui Toru Watanabe pentru a retrăi și pune pe hârtie amintirile din ce în ce mai diluate despre prima lui iubire, Naoko. Legătura dintre ei e una mai specială – ca să folosesc un termen frumos: nu‑i leagă (doar) sentimente de afecțiune și atracție, ci mai degrabă pierderea comună a lui Kizuki, iubitul lui Naoko și cel mai bun prieten al lui Watanabe, care s‑a sinucis în ziua în care împlinea 17 ani. La un an de la tragedie, după ce intraseră la colegiu, se reîntâlnesc întâmplător într‑un tramvai din Tokyo și reînnoadă legătura, încercând în zadar să umple golul lăsat de moartea lui Kizuki. La fel de brusc cum apăruse, Naoko dispare din nou, lăsându‑l pe Watanabe să se lupte cu singurătatea și tristețea, să‑și umple timpul cu studii, cu munca temporară, prânzurile și week‑end‑urile împreună cu non‑conformista Midori și nopțile în aventuri amoroase alături de prietenul lui ambițios și carismatic Nagasawa.

If you only read the books that everyone else is reading, you can only think what everyone else is thinking.

Ca și în alte romane ale lui Murakami, acesta vorbește despre iubire și pierdere, de atitudinea pe care o poți avea în fața morții și a vieții, dar modul în care o face nu e nici pe departe atât de plăcut de citit și de natural ca în alte ocazii. Poate ține și de experiența de scriitor de mai târziu, dar Pădurea norvegiană mi s‑a părut prea lungă, lipsită de focalizare și de ritm; mai mult o schiță pentru viitoarele sale idei decât un roman în sine. În loc de sentimentele și gândurile personajelor, scriitorul se pierde deseori în diverse descrieri, ale peisajului, ale camerelor și obiectelor din ele, ale mâncării; cred că cel puțin un sfert din roman ar fi putut fi ignorat fără să se piardă nimic semnificativ.

Share to Google+ from the Blogger Navbar

If you’re using Blogger, the Navbar is probably not the favorite component of the blog. Many people disable it through one of the several methods detailed online. Its main use for me is the integrated search box that acts more like a filter on your blog, which looks better than the results of search widget, more in line with the blog theme. Recently, the navbar got a small redesign; after loosing the ability to ‘follow’ due to Google Friend Connect being retired, Google finally removed that button and updated the navbar with an option to share the current page to Google+. Other sharing options (Twitter, Facebook and send by email) are grouped together under the ‘More’ menu. Frankly, I’m a little surprised they’re still available!

Speaking about hiding the navbar, another update I noticed now is the ability to turn off the navbar completely from the Blogger dashboard: go to the ‘Layout’ section, click on ‘Edit’ on the ‘Navbar’ widget and choose the last option: ‘Off’. No need to hack the template anymore! The result looks a little weird still, because the blog header doesn’t move up to compensate for the missing space at the top of the page, but I think that can be easily fixed with some CSS, or the Blogger team will correct it in the future. I’m going to keep the navbar around for a while longer, because I’m planning to redesign the header and add a search box somewhere in the sidebar; at that point I will be able to remove the Navbar.