După o lectură atât de masivă ca Disfuncția Realității am simțit nevoia de o schimbare de ritm. Aveam de multă vreme colecția de față pe Kindle (din câte țin minte descărcată gratuit), așa că m‑am decis să o încerc. Așa cum au remarcat alții în recenzii online, calitatea povestirilor este foarte variabilă, de la unele groaznice la altele remarcabil de reușite. Fiind vorba de 25 de texte, voi încerca să‑mi mențin remarcile scurte și la obiect, altfel riscă să devină unul dintre cele mai lungi articole de pe blog.
Colecția debutează din păcate cu una dintre cele mai slabe componente, Clover de Charlie Jane Anders. Un cuplu gay primește în dar o pisică de la un străin misterios, cu promisiunea că le va aduce noroc timp de șapte ani. După această perioadă de grație, străinul se întoarce cu o nouă pisică, avertizându‑i pe cei doi că norocul e posibil să li se schimbe. Se schițează o vagă poveste oarecum fantastică, sugerându‑se că pisicile erau de fapt oameni transformați printr‑o vrajă, dar mi‑a fost imposibil să găsesc vreun rost pentru care ai scrie ceva atât de insipid. Singurul motiv pentru care a fost inclusă este cel mai probabil că autorul este editorul colecției.
Următoarea, The Art of Space Travel de Nina Allan, vine cu o schimbare ca de la pământ la cer, o poveste subtilă, delicată și emoționantă despre relația dintre o fiică și mama ei. Undeva în deceniile următoare, când expedițiile spre Marte devin un spectacol recurent, rutina lui Emily, o cameristă din UK, este întreruptă de vestea că doi astronauți vor înnopta în hotelul unde lucrează. Evenimentul o face să reflecte din nou la propria ei copilărie, deoarece mama ei Moolie, bolnavă și senilă din cauza unui accident în urmă cu zece ani, a susținut dintotdeauna că tatăl ei este un astronaut decedat într‑una din primele expedițiile marțiene, evitând însă să dea detalii sau nume. Evident, adevărul se dovedește mai prozaic și mai aproape de casă. Deși am intuit ușor dezvăluirea din final, am fost impresionat de relația complexă dintre cele două, de iubirea și devotamentul fiicei, pentru că am trecut eu însumi prin experiența de a avea grijă unul singur de mama mea bolnavă.
În aceeași temă a relațiilor mamă-fiică, The Destroyer de Tara Isabella Burton adoptă o notă mult mai întunecată, inspirată de genul omului‑de‑știință nebun. O cercetătoare genială dintr‑o Romă futuristă este constant frustrată de repetatele încercări de a‑și dovedi întâietatea în fața unui Cezar distant. Ca încununare a eforturilor ei, își creează o clonă pe care o crește ca pe propria fiică și o upgradează cu brațe bionice, organe artificiale și multe altele, toate în scopul de a se ridica în ochii Cezarului. Vă puteți poate imagina că lucrurile nu sfârșesc bine, nici pentru cele două, nici pentru orașul devastat de armele din ce în ce mai periculoase concepute de mamă în aroganța ei.
Traumphysik de Monica Byrne este probabil cea mai proastă din colecție. În timpul celui de‑Al Doilea Război Mondial, o fiziciană este delegată pe o insulă pustie din Pacific pentru a supraveghea un post strategic de radio. Fiind o sarcină de rutină, ea își continuă în timpul liber studiile așa‑zisei Traumphysik – fizica viselor – pornită de la ipoteza că starea de vis ne duce într‑un soi de univers paralel cu alte legi ale naturii. De‑a lungul lecturii am oscilat între ideea că halucinează de plictiseală și cea că ține un jurnal fictiv, probabil în cifru. Cel mai rău m‑a iritat însă că finalul răstoarnă complet tot ce se construise până atunci, oricât de plictisitor, făcând întreaga povestire lipsită de sens.
The High Lonesome Frontier de Rebecca Campbell e de asemenea una dintre cele mai slabe, o colecție de fragmente disparate de‑a lungul a câteva secole, legate doar de un cântec care trece de la unii la alții ca o legendă, în timp ce geneza lui se pierde în trecut.
Despre Lullaby for a Lost World de Aliette de Bodard am scris deja pe blog în urmă cu ceva vreme, când am citit‑o separat.
A Dead Djinn in Cairo de P. Djeli Clark este o istorie alternativă plasată într‑un Cairo în care cu ani în urmă un alchimist a deschis calea către alte lumi, populate de ființele fantastice din mitologia arabă, de la djinni la strigoi și chiar îngeri. Ideea fundalului este relativ interesantă, un fel de Harry Potter cu alt set de creaturi, și intriga începe în forță, cu aparenta ucidere a unui djinn, la care este chemată să investigheze faimoasa Fatma el‑Sha’arawi de la Ministerul Egiptean pentru Alchimie, Farmece și Entități Supranaturale. Se dovedește curând că e vorba de o sinucidere prin magie, un caz nemaiauzit printre djinni. În ciuda elementelor bune, povestea evoluează într‑o direcție prea des utilizată, ancheta dezvăluind o conspirație de a invoca pe Pământ un Rău antic, și, previzibil, împiedicând dezlănțuirea acestuia.
Prin contrast, Breaking Water de Indrapramit Das ia o temă supra‑utilizată și o reinventează cu succes: într‑o Indie și așa suprapopulată, cadavrele încep într‑o zi să se ridice din morți. Cu doar câteva ore mai devreme, Krishna găsise corpul unei femei necunoscute adus la mal de apele Gangelui, și chemase un preot hindus să o înmormânteze după tradiție. În panica generală cauzată de zombi, oamenii încearcă să‑i atace, să‑i mâne înapoi în albia râului. Când Krishna o recunoaște printre morții‑vii pe mireasa lui moartă, se decide brusc s‑o protejeze de gloată, să‑i dea șansa de a‑și trăi această a doua viață stranie, după ce prima îi fusese curmată prea brusc. Așa apare un nou guru, Guru Yama, cel care ia în grijă morții care renasc.
The thing about the reality of the undead is that we can now see the afterlife. We live in it. And we share that afterlife with its dead inhabitants, who walk among us. But we can’t talk to them, and they can’t talk to us. That truly is the most exquisite, atheistic hell.
The Autobiography of a Traitor and a Half-Savage de Alix E. Harrow este o altă istorie alternativă cu note fantastice, de data asta în Vestul Sălbatic, în timpul domesticirii acestuia de către coloniștii europeni. Teritoriul locuit de aborigeni deține aici calitatea magică de a se feri de asalturile străinilor schimbându‑și mereu configurația; aceștia cuceresc metru cu metru trasând hărți care forțează pământul sălbatic să se așeze în forme previzibile, definitive. Oona este un ghid metis, fiica unui colonist de mult dispărut, pe care poporul mamei ei a respins‑o. Prinsă între două lumi care n‑o acceptă, ea este constrânsă de coloniști să‑i ajute în eforturile lor de cartografiere în schimbul tratamentelor pentru boala fratelui mai mic. O poveste dură și emoționantă despre origini și familie, despre violența invadatorilor și prețul prea mare pe care trebuie uneori să‑l plătim pentru libertatea de a fi noi înșine într‑o lume care nu ne înțelege.
O altă povestire fantasy, în The City Born Great N. K. Jemisin imaginează că, în cursul dezvoltării lor, la un moment dat orașele Pământului ajung la un stadiu în care capătă o formă de conștiință, personificată de un locuitor care simte curenții vieții orașului și trebuie să se conecteze cu ei pentru a‑l trezi. Evident, pe undeva se găsesc niște ființe rele care vor să corupă orașele în stadiul incipient, contra cărora luptă avatarurile mai vechi, cu experiență. Nu prea m‑a prins ideea, mi‑a lăsat impresia că e o tentativă prea evidentă de a glorifica pe cei marginalizați, ca și cum ar fi o virtute în a fi vagabond.
Everything that isn’t Winter de Margaret Killjoy are ca personaje centrale un alt cuplu gay, de data asta într‑un peisaj dur, post‑apocaliptic, aducând puțin cu serialul The 100. Mica comunitate care cultivă ceai într‑o vale ascunsă trebuie să fie mereu vigilentă pentru a ține la distanță oaspeții nepoftiți de recoltele obținute cu trudă. Mi‑a plăcut cum autorul contrabalansează tensiunea externă cauzată de invadatori cu cea internă din relație, dând povestirii complexitate și în același timp un grad mai mare de plauzibilitate pentru cititori.
Sărind din nou în extrema cealaltă, The Weight of Memories de Cixin Liu e seacă și, bănuiesc eu, copiată în linii mari după idei din Dune. O cercetătoare găsește o cale de a debloca amintirile mamei în mintea fătului nenăscut, și majoritatea textului e o conversație dintre aceștia trei. La deznodământ similitudinea cu Abominația Bene Gesserit e și mai flagrantă, căci aflăm că fătul, incapabil de a suporta greutatea unor existențe anterioare, se sinucide în pântecul mamei.
Dr. Ying: We made a terrible mistake in thinking that replicating memories was sufficient to replicate a person. A self is composed of many things besides memories, things that cannot be replicated. A person’s memories are like a book, and different readers will experience different feelings. It’s a terrible thing to allow an unborn child to read such a heavy, bleak book.
The Maiden Thief de Melissa Marr e o reinterpretare a basmului lui Barbă-Albastră cu o tentă science‑fiction: un sat trăiește în umbra blestemului de a pierde în fiecare an o adolescentă. În familia Verenei, din perspectiva căreia privim evenimentele, tragedia e amplificată de moartea mamei într‑un accident. Una câte una, surorile ei sunt seduse de un străin misterios care apare odată pe an, pentru a dispărea cu el. Verena bănuiește că el e responsabil de toate disparițiile de până acum, și când acesta se întoarce și începe s‑o curteze, se decide să afle adevărul despre surorile ei mai mari. Destul de bună ideea, dar finalul e grăbit și se potrivește prost cu restul; mi s‑a părut greu de crezut că Verena e singura care trece de testul străinului și dezleagă enigma acestuia. De fapt asta e mult spus, căci ea nu dezleagă de fapt nimic, ci doar distruge palatul acestuia și instalațiile bizare în care erau ținute fetele răpite. Interpretarea mea a fost că e vorba de un călător din viitor, dintr‑un timp în care femeile au fost decimate, și răpind aceste fecioare încearcă de fapt să refacă potențialul de reproducere al omenirii. Din păcate insistența autorului de a ne menține în punctul de vedere al Verenei împiedică povestea să ofere vreo explicație concretă, care cred că aici ar fi fost mai satisfăcătoare.
The Caretakers de David Nickle e o povestire stranie despre un grup de persoane care se întâlnesc în secret la o cabană, pe vreme de iarnă. Dinamica dintre ele mi‑a stârnit interesul, e clar că în spatele dialogurilor din prezent stau mulți ani de interacțiuni, nu toate fericite; la fel de misterioasă este femeia care i‑a convocat acolo, Miss Erish. De‑a lungul lecturii mi‑au venit diverse idei care ar explica situația lor, dar din păcate rămâne la fel de criptică ca povestea precedentă.
Your Orisons May Be Recorded de Laurie Penny este una dintre cele mai amuzante povestiri ale colecției, și poate provocatoare, pentru unii. Ca în Good Omens sau trilogia Bobby Dollar, ne aflăm într‑o lume în care există îngeri și demoni, dar o reorganizare recentă a instituțiilor celeste i‑a transformat pe toți în angajați de call center. Rugăciunile muritorilor ajung la ei ca telefoane pline de tristețe, amărăciune, disperare, și ei trebuie să facă tot posibilul pentru a‑i consola, fără a‑și divulga existența. Cei doi protagoniști sunt un înger și un demon, colegi de birou, fiecare cu un mod foarte diferite de a‑și face datoria. Spre final, tonul alunecă spre amar, puțin tragic, în timp ce îngerul nostru este încet, dar sigur, copleșit de greutatea sentimentelor nesfârșite ale oamenilor și de nevoia lui constantă de a simpatiza (excesiv) cu ei.
They all get through to us eventually. That’s why it’s important to know where they’re calling from. A Catholic with an urgent question about the propriety of cleaning consecrated wine off a good white carpet will get rankled if you quote the Koran by accident, and there you are and you’ve just lost a repeat client.
Încă una care încearcă o interpretare a unor teme recurente în gen, meat+drink de Daniel Polansky ne duce la marginea societății, în lumea subterană a vampirilor din Baltimore. Modul în care e scrisă e inovator, fără semne de punctuație sau majuscule, în intenția de a ne prezenta modul fictiv de gândire al vampirilor, care aici par să aibă ceva și din zombi. Povestea în sine este însă slabă și mi‑e relativ greu să‑mi amintesc despre ce era vorba, doar câteva scene din viața lor de noapte, căutând hrană și încercând să supraviețuiască fără a fi descoperiți de oameni.
The Three Lives of Sonata James de Lettie Prell pleacă de la o idee interesantă, deși nici pe departe originală: undeva în viitorul apropiat, oamenii capătă posibilitatea de a‑și transfera la moarte conștiința în corpuri practic indestructibile de androizi, având astfel șansa la viață veșnică – a se vedea Altered Carbon sau într‑o oarecare măsură trilogia Night’s Dawn pe care o citeam la vremea respectivă. Dorind să facă ceva deosebit, Sonata James declară că nu dorește să fie reîncarnată decât de trei ori, în ideea că mortalitatea voluntară o va împinge să‑și depășească limitele. Ea moare însă într‑un accident imediat după ce comunică această decizie nonconformistă unui prieten, trezindu‑se astfel brusc în a doua ei viață. Noua existență se dovedește complet diferită de ce se aștepta, ducând‑o în direcții neașteptate, dar în ansamblu nu mi s‑a părut grozavă, nici pe departe la nivelul de intensitate atins de serialul Altered Carbon pe aceeași temă.
The Great Detective de Delia Sherman este o versiune steampunk a Londrei Victoriene, unde Sherlock Holmes este un automat construit și programat de marele inventator Mycroft Holmes. Are câteva personaje interesante, în persoana unei fantome care a bântuie unui model vechi de automat al clanului Cwmlech, dar misterul de rezolvat e prea mundan și acțiunea nu prinde.
Inspirată de legendele populare irlandeze, Finnegan’s Field de Angela Slatter creează o atmosferă de horror la limita percepției, cu o tensiune bine dozată și un final dureros, demn de premisă. Madrigal Barker, fiica lui Anne și Brian, dispare de acasă, și în ciuda eforturilor lor și ale poliției, căutarea nu dă de urma ei. Până într‑o zi, după un an și jumătate, când Madrigal se întoarce ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat, fără să vorbească de timpul pierdut. Bucuria părinților e umbrită de suspiciunile mamei, care bănuiește că copilul ei s‑a schimbat într‑un mod subtil, malițios.
The Weather de Caighlan Smith este printre cele mai bune din colecție, începând într‑un mod modest și transformându‑se pe parcurs, aproape pe nesimțite, într‑o viziune apocaliptică terifiantă. Lolly și familia ei trăiesc la o fermă izolată, încercând cu greu să trăiască de la o zi la alta, în umbra unui trecut populat de aparate miraculoase care rar mai funcționează. Lucrurile încep să se precipite însă când se anunță sosirea iminentă a unui front de furtună. Unii dintre vecini fug pe ascuns din calea frontului, în timp ce familia rămâne pe loc, sperând să‑l înfrunte…
Terminal de Lavie Tidhar redă o posibilă metodă de colonizare a planetei Marte, nu cu o navă gigantică și o singură amartizare, ci prin sute și mii de capsule individuale, lansate de la un terminal pe traiectorii de câteva luni spre Planeta Roșie. Pe durata călătoriei, viitorii coloniști, captivi în micile lor nave separate, formează legături prin mesaje radio și împărtășesc amintiri, motivațiile pentru care se îndreaptă spre o nouă viață. Tonul mai meditativ și nostalgic e plăcut, dar conținutul este cam diluat; ar merge ca parte a unui roman mai complex, dar de sine stătătoare nu face impresie.
She imagines the wind howling through the canyons of the Valles Marineris. Imagines the snow falling, kissing her face. Imagines the howling winds stripping her of skin and polishing her bones, imagines herself scattered at last, every tiny bit of her blown apart and spread across the planet. And she imagines jalopies like meteorites coming down. Imagines the music the planet makes, if only you could hear it. And she closes her eyes and she smiles.
Her Scales Shine Like Music de Rajnar Vajra are de asemenea o latură lirică, surprinzătoare în contextul hard SF în care se desfășoară. Nava de explorare Stardancer descoperă pe planeta înghețată G90703 un set de relicve, aparținând cel mai probabil unor extratereștri plecați de curând. Conform regulilor de revendicare, un reprezentant al corporației trebuie să păzească situl până la sosirea unui contingent mai mare, și pentru asta e ales Poetul, cel mai puțin esențial membru al echipajului. În solitudinea următoarelor săptămâni pe suprafața arctică, Poetul descoperă că nu este singur așa cum credea, ba chiar dezvoltă o stranie afecțiune către gigantica creatură care se ridică la intervale neregulate din apele lacului, ca un capricios monstru din Loch Ness.
În schimb în La beauté sans vertu de Genevieve Valentine, componenta SF e redusă la minim: ne găsim în lumea modei după ce a descoperit cum să îmbunătățească modelele prin transplanturi de organe și diverse alte părți ale corpului. Presupun că e gândită ca o satiră la adresa acestei industrii, pentru că cred că asemenea practici ar putea fi rentabile, oricât de rutină ar deveni operațiile de transplant.
Eventually the choreographer gives up on trying to explain the vision to a bunch of girls who can’t even walk on the right beat, and he resorts to a cap gun, fired twice at each model as she passes the first turn to give her the metronome ticks of her stride. The shape of things visibly improves, but they spend another hour after that on quiet faces, because for a bunch of girls who claim they’re professional, they flinch like you wouldn’t believe.
That Game We Played During the War de Carrie Vaughn se desfășoară de asemenea într‑o notă relativ discretă. După un război lung și epuizant pentru ambele tabere, Gaant și Enith ajung la un armistițiu fragil. Infirmiera Calla din Enith vizitează un spital al foștilor adversari pentru a‑l reîntâlni pe ofițerul Valk, pe care l‑a îngrijit în timpul războiului. Între cei doi s‑a format o relație de respect și camaraderie jucând șah, o dovadă că pacea se poate clădi din cele mai modeste începuturi, și că divergențele invocate de conducători nu sunt chiar atât de grave.
Colecția se încheie în forță cu o povestire tumultoasă și emoționantă, A Fist of Permutations in Lightning and Wildflowers de Alyssa Wong. Două surori descoperă de mici că au puteri supranaturale, inclusiv manipularea timpului, dar sunt persecutate de ceilalți. Melanie ajunge să fie ucisă în timp ce Hannah era plecată departe de casa părintească – iar cea care supraviețuiește, chinuită de durere și vinovăție, încearcă din toate puterile ei fenomenale să rescrie trecutul ca să găsească o variantă în care sora ei trăiește. Impresionantă atât prin imaginile grandioase, cât și prin latura umană a durerii din urma pierderii cuiva iubit. Așa cum descoperă Hannah la fiecare încercare, moartea e un aspect al lumii pe care nici o putere, oricât de mare și de fantastică, nu‑l poate împiedica. Nu putem decât să ne trăim durerea, să o acceptăm și să mergem mai departe, spre propriul nostru final.
It was simple, Melanie had once told me. Here, Hannah. Pay attention, and I’ll teach you how the future works.
She drew the picture for me in the air, a map of sparkling futures, constants, and variables; closed circuits of possibilities looped together, arcing from one timeline to another. I saw and understood; but more than that, for the first time, I saw her power as a single, mutable shape.
Post a Comment