Undeva în viitorul îndepărtat, Pământul a fost consumat de nanoboți scăpați de sub control. Dar aceeași tehnologie e mai apoi folosită de atotputernicii Aristoi pentru a‑l reconstrui atom cu atom din modelele digitale existente. La fel ca planeta, aceștia au refăcut societatea umană pe o bază mai solidă, o civilizație stabilă, fericită și îndestulată sub conducerea lor. Dacă vă gândiți că Aristoi‑i sunt vreo rasă milostivă de extratereștrii vă înșelați: sunt oameni ca toți ceilalți, dar care au demonstrat capacitatea și responsabilitatea de a mânui cele mai puternice și mai periculoase tehnologii ale Omului pentru binele societății.
Lumea imaginată de autor în roman e foarte complexă și originală printre alte opere de gen, o utopie bazată pe numeroase elemente de tehnologia avansată: nanotehnologia care poate construi orice de la minuscule medicamente pentru eliminarea bolilor la întregi nave și planete, biotehnologia care permite o viață îndelungată, de sute de ani, întreruptă doar de colapsul numit popular boala Dorian Grey, comunicațiile tahionice instantanee care mențin coeziunea coloniilor, realitatea virtuală botezată oneirochronon folosită ca mediu de comunicare, creație și distracție, și Hyperlogos‑ul, versiunea hipertrofiată a Internetului actual, care arhivează practic toată informația trecută și actuală în timp real. Societatea este structurată oarecum într‑un sistem de caste, în vârf Aristoi‑i, imediat sub ei Therapontes, care studiază pentru a deveni la rândul lor Aristoi, și cu populația obișnuită – Demos‑ul – la bază. Granițele între ele sunt însă flexibile, și statutul de Aristoi e acordat pe merit, după ani de studii și examene dificile care fac dovada inteligenței, creativității, dar și ambiției candidatului. Pentru că odată promovat printre „Cei mai buni”, noul Aristoi va conduce mai mult sau mai puțin la discreție un domeniu de câteva sisteme solare, impunându‑și viziunea și stilul propriu asupra zonei și locuitorilor.