A bookmarklet replacement for Buffer

@EXDE601E Sorry George - wrong link! Hold on for correct link! -BMR

— Buffer (@buffer) July 26, 2013

Slowly but surely, Buffer has become a very useful tool for sharing links from all over the web. It’s not necessarily due to a better feature set – after all, they only added custom scheduling a couple of weeks ago – but rather to the large number of services they support: you can post to the major social networks (Facebook, Twitter, LinkedIn and now Google+ also) and from a wide range of sources: from the web through browser extensions, from mobile apps like Newsify, Reeder and Feedly and programmatically through ifttt. As TweetDeck – unsurprisingly – stopped supporting Facebook after being acquired by Twitter, Buffer remained the best solution for scheduled posting on Facebook.

Recently though I ran into a small problem: the browser bookmarklet I used for adding links to Buffer stopped working. I don’t want to add another extension because Chrome uses up enough memory as it is. I tried to reinstall the bookmarklet, but unfortunately it isn’t listed on the page of supported tools anymore. After a while I even contacted their support on Twitter, with little success. So finally I decided to try to build my own version, however simple.

Theodora Goss - England under the White Witch

Într‑o Anglie devastată de Primul Război Mondial, salvarea vine dintr‑o direcție neașteptată: Vrăjitoarea Albă sosește din Nord cu armata ei de lupi și urși polari, promițând să readucă Angliei gloria pierdută a erei coloniale. În fața unei opoziții dezorganizate din partea regalității și a armatei, Vrăjitoarea cucerește rapid Londra cu magia ei și începe să reorganizeze țara, acum acoperită permanent de zăpadă, după propriile planuri. Deziluzionate de condițiile proaste de viață și de muncă, tot mai multe femei se înrolează în armata de amazoane în uniforme argintii a Împărătesei, inclusiv povestitoarea Ann, atunci când ajunge la vârsta majoratului. Sub noua conducere Anglia începe să mărșăluiască în forță asupra Europei, apoi mai târziu a Rusiei și Orientului Apropiat. Dar sub cerul mereu înnorat ceva din umanitate pare să se fi pierdut în inimile loiale ale soldaților zăpezii…

Our Empress has promised us a perfect world, but the only perfection is death.

La început nu m‑a impresionat prea mult această povestire fantastică în care Crăiasa Zăpezilor a lui Andersen – sau dacă preferați Vrăjitoarea din Narnia – își face apariția în lumea modernă, schimbând cursul istoriei. E drept că stilul este concis, laconic, rece, în acord cu lumea înghețată din jur, dar nu mi s‑a părut un motiv suficient pentru a o admira. Autoarea trece de asemenea foarte repede prin întreaga viață a lui Ann, expeditiv, marcând doar câteva evenimente majore, ceea ce e puțin forțat după părerea mea. Totuși, mai târziu, pregătindu‑mă să scriu despre poveste, mi‑am dat seama de paralelele evidente cu Germania nazistă: deziluzia populară, liderul carismatic care promite că vor deveni iar o mare putere internațională, armata fanatică (de data asta compusă în majoritate din femei), războiul împotriva tuturor și atrocitățile comise asupra cetățenilor, mergând până la lagăre de concentrare. Din când în când nu strică o aducere aminte a acestor greșeli din trecut și o astfel de alegorie e o metodă bună de a discuta subiecte grele, împingând cititorul să‑și tragă propriile concluzii în loc să i le impună.

Nota mea: 3.5

disponibilă online pe site‑ul Clarkesworld Magazine

Yukio Mishima - Tumultul valurilor

Pe micuța insulă japoneză Utajima, tânărul Shinji își câștigă pâinea din pescuit, ca mai toți ceilalți locuitori, pentru a‑și întreține mama văduvă și fratele mai mic. Rutina bine-cunoscută cu ieșirile în larg pe barca bătrânului Jūkichi în zilele bune și activitățile în folosul comunității în cele cu furtună e schimbată brusc de sosirea tinerei Hatsue, culegătoare de perle ca majoritatea femeilor din zonă, de care Shinji se îndrăgostește la prima întâlnire. Deși ea îi împărtășește curând sentimentele, relația lor pare imposibilă, căci fata e fiica mezină a lui Terukichi Miyata, cel mai bogat om de pe insulă, și curtată de mai bine-educatul Yasuo Kawamoto.

În jurul lui Shinji se întindea nemărginirea Pacificului, însă tânărul nu visa la o viață aventuroasă pe mări. Pentru un pescar, oceanul însemna ceea ce însemna pământul pentru un agricultor. Era locul în care‑și câștiga traiul, dar nu un lan cu spice de orez sau orz, ci un câmp moale de un albastru palid, brăzdat de mișcarea neîncetată a valurilor albe.

Unul dintre primele romane ale lui Yukio Mishima, Tumultul valurilor surprinde un colț de lume tradițională japoneză, dar în care schimbarea, modernul, se pregătește să pătrundă, una din temele principale ale autorului. La prima vedere o poveste clasică de iubire interzisă, de multe ori ai impresia că autorul nu a ales această premisă decât pentru a avea ocazia de a ne introduce în satul de pescari și în viața lor simplă, în armonie cu oceanul ce îi înconjura din toate direcțiile. În ciuda dramei îndrăgostiților separați de tatăl fetei, autorul găsește loc de momente destinse sau chiar amuzante, căutând un echilibru între frământările tinerilor și înțelepciunea bazată pe experiența de viață a celor mai în vârstă. Imaginile sunt bogate și vii, făcându‑te să te simți parte din scenă, fără să devină excesiv de lungi și încărcate – de altfel cartea e prea scurtă pentru așa ceva. Talentul lui Mishima se simte și atunci când descrie senzațiile protagoniștilor, fiorul primei iubiri cu care nici unul nu știe prea bine ce să facă la început.

Easily follow websites with SubToMe

While Google Reader’s shutdown caused a boom on the market for RSS clients, the multitude of options caused other unfortunate side-effects. One of the problems is discovering the feed of a website and adding it to your reader. Until recently Reader was integrated into the major browsers (well, in Opera and Firefox by default and in Chrome through an extension); with it gone, browsers have reverted to their local subscription methods, which is not very helpful for users who adopted cloud-based solutions. Adding support for these new RSS readers is not exactly easy, requiring manual configuration both in Firefox and in Chrome’s RSS extension. Bookmarklets are another option, if you know where to look or how to build one.

Microsoft on the Issues: “The limits of Google’s openness”

We know that this has been frustrating, to say the least, for our customers. We have always had one goal: to provide our users a YouTube experience on Windows Phone that’s on par with the YouTube experience available to Android and iPhone users. Google’s objections to our app are not only inconsistent with Google’s own commitment of openness, but also involve requirements for a Windows Phone app that it doesn’t impose on its own platform or Apple’s (both of which use Google as the default search engine, of course). David Howard

It’s hard to understand Google’s behavior on this issue: on one hand they announced several times they have no intention of developing apps for Windows Phone, on the other they are preventing Microsoft from building an app of their own, while allowing third party apps that don’t follow the same rules that Microsoft supposedly breaks. If Windows Phone is such an insignificant platform, why go to all that trouble to block it? In any case, given the position of the author (Corporate Vice President & Deputy General Counsel, Litigation & Antitrust), I’m sure this won’t be the last we hear of this…

So is Google in a snit because the Windows Phone WebBrowser control blocks third party cookies by default?

— Simon Bisson (@sbisson) August 15, 2013

Arthur C. Clarke - The Songs of Distant Earth

În cursul mileniul al patrulea Soarele explodează, distrugând Pământul și restul coloniilor umane din Sistemul Solar. Totuși omenirea, avertizată cu secole bune înainte de inevitabila catastrofă, supraviețuiește pe numeroase alte planete datorită valurilor succesive de nave automatizate, care au recreat un nucleu uman din materialul genetic de la bord oriunde mediul a permis‑o – cam ca în recentul roman a lui Hugh Howey, Half Way Home. Una din aceste noi colonii este Thalassa, o planetă acoperită de oceane care crește și prosperă în liniște la șapte secole de la aterizarea navei‑părinte. Un eveniment extraordinar vine însă să întrerupă viața lor idilică, lipsită de griji și de grabă: sosirea unei alte nave, Magellan, la bordul căreia se află ultimii supraviețuitori ai Pământului, care au văzut cu proprii ochi sfârșitul acestuia.

Cântecele îndepărtatului Pământ e una din romanele târzii ale lui Arthur C. Clarke, scris, după cum el însuși declară în prefață, cu intenția de a crea o lume cât mai realistă din punctul de vedere al legilor cunoscute ale fizicii – adică un univers unde nu există nici o cale de a depăși viteza luminii și deci de a sări cu ușurință de la o planetă la alta. Din păcate însă alte premise pe care se bazează acțiunea sunt destul de forțate sau pur-și-simplu incorecte. Deficitul de neutrini proveniți de la reacțiile de fuziune din centru Soarelui de exemplu, care în roman cauzează transformarea Soarelui în novă, a fost de mult explicat prin alte procese fizice care nu duc la instabilitatea stelelor; chiar și fără noua explicație științifică, probabilitatea ca Soarele să devină novă în cursul unui mileniu e infimă având în vedere că a supraviețuit fără probleme miliarde de ani. De asemenea, motivația pentru oprirea navei Magellan pe orbita Thalassei e neverosimilă: un scut de gheață împotriva particulelor interstelare e o soluție adecvată – o folosește și Alastair Reynolds pentru uriașele lighthuggers din Revelation Space – dar ridicarea apei de la suprafața unei planete e o metodă foarte ineficientă de realimentare când aceeași apă poate fi recoltată cu mult mai puțină energie din cometele de la marginea sistemului.

David Brin - Reality Check

Dacă ați citit câteva din romanele sau povestirile lui David Brin, probabil ați remarcat deja insistența cu care revine asupra unei teme controversate pentru oamenii de știință și autorii de science-fiction: paradoxul lui Fermi, întrebarea veche de când lumea: suntem singuri în Univers? Și dacă nu, de ce nu am întâlnit încă pe nimeni altcineva?! Povestirea de față abordează problema dintr-un unghi nou, conectând‑o de o altă dilemă, aceea dacă trăim într‑o lume reală sau o simulare extrem de elaborată. Acțiunea – atât de puțină cât e – seamănă cu o scenă din Matrix: o entitate fără nume încearcă să trezească la realitate pe cineva aflat într‑o lume simulată, povestindu‑i pe scurt istoria secolului XXI. Din ce aflăm despre omenire se poate extrapola explicația pentru lipsa vizitatorilor extratereștri: tehnologia avansase într‑un ritm accelerat până la așa‑zisa singularitate; mai departe oamenii și‑au depășit condiția devenind echivalentul unor zei nemuritori, au creat propriile lumi nelimitate și perfect sigure pentru eternitate, abandonând complet nevoia de extindere și dorința de explorare. Se presupune deci că majoritatea civilizațiilor ajung în acest punct în care contactul cu alții devine irelevant. O ipoteză oarecum validă, având în vedere că în ultima jumătate de secol puterea de calcul s‑a dublat la fiecare optsprezece luni, în timp ce explorarea sistemului solar a stagnat și chiar a regresat într‑un fel. De obicei nu sunt impresionat de povestirile care recurg la soluția facilă a lumii drept o uriașă simulare în care se poate întâmpla orice, dar cea de față este suficient de concentrată – am terminat‑o în cinci stații de metrou de dimineață – ca să rămână interesantă.

Of course, now we know why we never met other sapient life forms. Each one struggles and strives before achieving this state, only to reap the ultimate punishment for reaching heaven. Deification. It is the Great Filter. Perhaps some other race will find a factor we left out of our extrapolations -- something enabling them to move beyond, to new adventures -- but it won't be us.

disponibilă online pe site‑ul autorului.

P.D. James - Cover Her Face

În atmosfera idilică a unui sat britanic din a doua jumătate a secolului XX, familia Maxie de la conacul Martingale încearcă să păstreze aparența unei bunăstări pe care nu o mai cunoaște de ceva vreme: capul familiei Simon este imobilizat la pat de boală, soția Eleanor și servitoarea Martha, suprasolicitate, se văd nevoite să o accepte ca menajeră pe Sally Jupp, tânărul Stephen încă încearcă să‑și pună pe picioare cariera de chirurg care ar trebui să le asigure venituri pe viitor, iar fiica familiei, Deborah Riscoe, ezită în a accepta o nouă căsătorie cu eroul de război Felix Hearne. Viața lor discretă de familie tipic englezească este deranjată de modestia sfidătoare a lui Sally, către care, fiind mamă‑singură, se îndreaptă bănuieli și priviri moralizatoare. Deranjul culminează cu serbarea verii de la conac, când Stephen își anunță familia complet pe neașteptate că a cerut‑o pe tânăra menajeră de soție – spre disperarea infirmierei Catherine Bowers, cu care Stephen avusese de curând o aventură. Logodna nu durează însă mult, căci a doua zi Sally este găsită strangulată în camera ei și faimosul inspector Adam Dalgliesh de la Scotland Yard este chemat să rezolve cazul.

Eu nu sunt neapărat un fan înfocat al romanelor polițiste, dar am citit câteva din cele scrise de P.D. James, pe care evident am descoperit‑o prin singurul ei experiment SF. Deși primul roman publicat, cartea de față cuprinde bine stilul ei echilibrat și ritmul lent, bine măsurat, și îl introduce pe protagonistul multor viitoare investigații mai complicate, inspectorul Adam Dalgliesh. Ritmul e atât de lent, încât crima nu‑și face apariția în poveste decât cam după un sfert din roman; dar asta nu e neapărat un lucru rău, căci creează un alt gen de suspans decât banalul „cine este criminalul?” – trebuie să ne întrebăm întâi cine va fi victima! Ba mai mult, autoarea are suficient spațiu să ne prezinte personajele și motivațiile lor pentru a recurge la crimă astfel încât suntem bine pregătiți să ne lansăm în speculații la momentul culminant.

Hide the Yahoo! Universal Header on Flickr

The complaints over the recent Flickr redesign have barely had time to quiet down when Yahoo! made another change, adding a navigation bar to all its sites, Flickr included. It’s not unlike Google’s top bar in functionality, with links to various Yahoo! services, but instead of blending into the background, the purple color makes it stick out, especially on the new design, supposedly dedicated to photos. Needless to say, users were once again upset, especially since it looks like the bar is here to stay. In this case, the only solution is to manually remove the bar using an extension, script or custom CSS style. A couple of days ago I became sufficiently annoyed by the header to do something about it; it didn’t take very long to find the CSS code that removes it from the final page:

#eyebrow { display: none; } 
body.with-eyebrow #global-nav { top: 0px !important; }

Co.Design: “Google’s New Phone: A Lesson In The Dangers Of Gesture-Heavy UIs”

But we’ve increasingly seen the need for tutorials when introducing an app’s set of tools--the digital equivalent of IT manuals. While these tutorials are lightweight and easy to understand--usually displayed as a transparent overlay atop of your app--they’ve started to feel more like a football coach’s playbook, with arrows and lines delineating directions. Sometimes they’re worth the lesson--Paper’s iPad app, for example, teaches us to move our finger in a counter-clockwise motion to rewind through our history--but they also can often feel unintuitive. Requiring a user to twist his or her arm--twice, rapidly--to launch a camera? That’s perhaps going too far: You’ll start to feel like Harry Potter learning a new wand motion at Hogwarts to play a trick on Draco Malfoy. Austin Carr

Pretty ridiculous indeed. I fail to see how this gesture can be any faster than clicking on the ‘Home’ button and swiping up to start the camera. If you want to capture a quick snapshot, this gesture actually works against you: it’s pretty uncommon to twist arms in public – are you trying to scare off insects? waving at someone? – so other people will notice the sudden movement in the peripheral vision and turn your way, altering the scene you’re trying to capture. Not to mention shaking your wrist means you will then have to bring the phone back in front of your face and frame the shot – whereas with an iPhone you can already point the camera in the general direction while the app loads.