După primele două volume din Proiectul Infinity, al treilea abordează o gamă largă de subiecte, dar și calitatea povestirilor variază puternic, de la cele scurte și emoționale, la unele lungi și greu de citit.
Colecția începe bine cu Break My Fall de Greg Egan, care inventează un sistem ingenios de propulsie pentru convoaiele de coloniști marțieni. O întreagă familie de asteroizi a fost mutată pe orbitele perfecte, așa încât de‑a lungul traiectoriei spre Marte navele cu coloniști se conectează la fiecare asteroid printr‑un sistem de cabluri și sunt accelerate de rotația acestora spre următorul punct din traseu. Povestirea se desfășoară pe una din aceste transportoare, Baza, sub supravegherea pilotului veteran Heng. O furtună solară neprevăzută forțează convoiul să facă o oprire de urgență la una din stații, iar defecțiunea unui cablu obligă echipajul Baza să organizeze o salvare în stilul Apollo 13. Mi‑a fost cam greu să țin socoteala tuturor pasagerilor, ar fi bine să o parcurg din nou pentru a reține mai bine rolurile fiecăruia, dar în mare povestirea este bine construită și echilibrată. Puncte bonus pentru ideea că calculele pentru salvare sunt făcute pe ceasul unuia dintre pasageri!
The Dust Queen de Aliette de Bodard este legată tot de Marte: de‑a lungul complicatului proces de teraformare, printre lucrători se dezvoltă tradiția organizării unor spectacole care combină furtunile marțiene cu holograme, formând imagini complexe și efemere. Ajunsă la o vârstă înaintată, cea mai talentată artistă, Bao Lan – Regina Nisipurilor din titlu, îi solicită unei tinere o operație delicată de restaurare a amintirilor din copilărie pentru a se putea întoarce pe Pământ la locurile natale din Vietnam. Tânăra Quynh Ha se vede pusă în fața unei decizii grele, nesigură de capacitatea ei de a duce operația la bun sfârșit și nedorind să o piardă pe Regină, ale cărei spectacole aduceau puțina bucurie a coloniștilor marțieni. Ca multe dintre scrierile lui Aliette este axată pe memorie și relația cu trecutul și înaintașii.